Surse diplomatice din cadrul ONU au anunțat că în urma noului val de violențe soldat duminică la Ierusalim, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marţi dimineaţă pentru a se lua decizii în a opri escaladarea, informează news.ro
Un nou val de violenţe s-a soldat, duminică, cu rănirea a peste 20 de persoane pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, la două zile după alte ciocniri care au înregistrat peste 150 de răniţi.
Duminică devreme, ”sute” de protestatari palestinieni au început să strângă ”pietre” cu puţin timp înainte ca evreii religioşi să sosească pe Esplanada Moscheilor, considerat cel mai sfânt loc al iudaismului şi al treilea cel mai sfânt loc al islamului, potrivit poliţiei israeliene.
Forţele de ordine israeliene au intervenit pe esplanada situată în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est, un sector palestinian ocupat din 1967 de Israel. 19 palestinieni au fost răniţi, dintre care unii au fost loviţi de gloanţe de cauciuc, susţine Semiluna Roşie palestiniană.
După anexarea Ierusalimului de Est de către Israel, anexare pe care comunitatea internaţională nu o recunoaşte, evreii au primit permisiunea să acceseze esplanada în anumite momente, dar nu să se şi roage în acel loc. Evreii se roagă în mod oficial la Zidul Plângerii, deşi de ani de zile evreii se roagă în secret pe esplanadă.
Franţa, Irlanda, China, Norvegia şi Emiratele Arabe Unite au solicitat această întâlnire.
Iordania, care administrează Esplanada Moscheilor, a acuzat, duminică, Israelul de această nouă intensificare a violenţei, iar regele Abdullah al II-lea a cerut statului evreu ”să pună capăt măsurilor ilegale şi provocatoare care duc la o escaladare şi mai mare”, scrie news.ro
Războiul din Ucraina nu era de ajuns! O nouă 'tensiune' a pus pe jar Consiliul de Securitate al ONU
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



