Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi, a transmis duminică Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev.
"Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă", a spus Medvedev, comentând totodată - referitor la întâlnirea de la Jeddah - că "este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război".
El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază.
"Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă", deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el.
"A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus'', a spus el.
În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie "să se ţină cont de realitatea actuală", care în opinia sa este că "Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei".
"Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna", a decretat el.
După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze.
Ucraina, la rândul său, cere drept condiţie pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ruse la graniţele existente în 1991, care includ peninsula Crimeea anexată, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi reparaţii considerabile, solicitări pe care Rusia le consideră inadmisibile, transmite AGERPRES
Războiul din Ucraina nu se va termina prea curând! Dmitri Medvedev: Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi
Trending

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

24 minute în urmăHoroscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



