Tensiunile din Orientul Mijlociu capătă proporții tot mai mari, astfel că un conflict militar pare iminent. Mai mult, Iranul continuă să aibă o atitudine sfidătoare și a anunțat un exercițiu militar naval de două zile, cu muniție de război, programat să înceapă duminică, 1 februarie, în Strâmtoarea Ormuz. Inițiativa iraniană vine ca răspuns la sosirea portavionului USS Abraham Lincoln și a navelor de război americane în zonă.
Situația din Orientul Mijlociu s-a tensionat semnificativ în ultima perioadă pe fondul sosirii portavionului USS Abraham Lincoln în zonă și al amenințărilor lui Donald Trump că va ataca Iranul. În replică, Marina Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a mobilizat sute de ambarcațiuni rapide echipate cu rachete în proximitatea grupului de luptă american.
Imaginile din satelit disponibile comercial au arătat, de asemenea, că portavionul de drone „Shahid Bagheri” al Marinei IRGC se află în prezent la șase kilometri de coasta Bandar Abbas, un oraș portuar important situat în Strâmtoarea Ormuz. Exercițiul militar cu foc real al Marinei IRGC este un răspuns la sosirea portavionului USS Abraham Lincoln și al navelor de război americane în zonă.
Iranul nu pare intimidat de amenințările lui Donald Trump
În cazul unui eventual atac al armatei SUA, Iranul ar putea răspunde prin amenințarea activelor navale americane din zonă și obstrucționarea transportului maritim internațional în Strâmtoarea Ormuz. Această strâmtoare este cel mai critic punct de tranzit maritim pentru energie din lume și are o importanță uriașă pentru economia globală. Aproximativ 25% – 30% din tot petrolul transportat pe mare la nivel global tranzitează această strâmtoare. Mai mult, regiunea gestionează aproape 20% din transporturile globale de containere.
În cadrul unei ceremonii militare, Amir Hatami, comandantul șef al armatei iraniene, a declarat că conflictul cu Israelul le-a permis forțelor iraniene să își identifice propriile puncte forte și puncte slabe, precum și pe cele ale adversarilor lor.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, care s-a întâlnit vineri în Turcia și președintele și ministrul de externe turc, a declarat că, în prezent, nu există angajamente diplomatice oficiale și negocieri cu Statele Unite. Potrivit acestuia, dacă negocierile vor începe, acestea trebuie să fie corecte și juste și nu trebuie să existe condiții prealabile și amenințări. Mai mult, ministrul iranian a subliniat că, sub amenințarea armelor, orice negocieri sunt imposibile.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că nu au avut loc negocieri directe între cele două părți, țările din regiune sunt puternic implicate într-un proces care încearcă să prevină un astfel de război. Există eforturi depuse și de Turcia, Qatar și alte țări, deoarece acestea sunt foarte îngrijorate că până și un atac limitat al SUA ar putea declanșa un război regional.
















