De mai bine de un an și jumătate, Alina Bistreanu este CEO al Optical Investment Group, cel mai mare retailer de optică din țara noastră. Înainte de a prelua această funcție, ea s-a aflat timp de 15 ani la conducerea LPP România, o companie poloneză ce are în portofoliu magazinele Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay.
În ciuda faptului că nu are o vârstă înaintată, Alina Bistreanu se poate mândri cu o carieră de invidiat, ea ocupând de peste un an și jumătate funcția de CEO a companiei Optical Investment Group, cel mai mare retailer de optică din România. Grupul deține nu mai puțin de 100 de magazine în 29 de oraşe din România, acestea funcționând sub trei mărci: OPTIblu (78 de spaţii), Optiplaza (21 de spaţii) şi două magazine superpremium O51. În plus, din portofoliul companiei conduse de Alina fac parte și magazinele online optiblu.ro şi optiplaza.ro.
Înainte de prelua conducerea Optical Investment Group, Alina Bistreanu a condus timp de 15 ani grupul LPP România, care are în portofoliu magazinele Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay.
Alina Bistreanu, șefa celui mai mare retailer de optică din România
În cadrul unui interviu recent, Alina Bistreanu a dezvăluit mai multe detalii legate de cariera sa profesională. Astfel, ea a povestit că inițial visa să se afirme în domeniul bancar. La scurt timp însă și-a dat seama că acest domeniu nu i se potrivea deloc, astfel că a decis să facă o schimbare. Ulterior, în drumul său profesional i s-a oferit oportunitatea de a lucra în domeniul fashion, care i s-a potrivit perfect și în care a obținut rezultate excelente. Potrivit Alinei, trecerea de la fashion la optică nu a fost deloc dificilă, ambele fiind oarecum congruente.
„Mă uit în urmă şi îmi amintesc cu bucurie şi entuziasm anul 2004. În luna mai a acelui an, începeam primul meu job cu acte în regulă, după ce mai cochetasem cu joburi sezoniere în timpul vacanţelor mele de vară. Terminasem liceul cu profil economic şi abia începusem facultatea de finanţe-bănci. De copil visasem să ajung într-o zi să conduc o bancă (instituţie bancară), iar toată traiectoria mea educaţională a urmărit acest vis, la fel şi primul meu job.
Realitatea nu a coincis complet cu gândurile mele de atunci. Deşi mi-am început cariera în domeniul pe care îl studiam, am descoperit repede că nu sunt potrivită unui mediu atât de rigid şi static. Schimbarea către industria de fashion retail a fost una firească pentru mine şi mi s-a potrivit ca o mănuşă, deoarece am realizat că mă pasionează să lucrez cu oamenii, să creez experienţe şi să fiu în mijlocul acţiunii. Timp de peste 15 ani, am reuşit să acumulez experienţă şi să dezvolt noi competenţe în această industrie”, a declarat Alina Bistreanu.
(VEZI ȘI: Câți bani câștigă o stewardesă în 2025! Meseria este râvnită de foarte multe românce)



















