sursa foto:  aktual24.ro

Răzvan Cuc a răbufnit: ‘În locul onestității și transparenței, parlamentarii puterii au ales, cu aroganță și cinism, minciuna’

Senatorul PSD de Neamţ Răzvan Cuc a declarat, miercuri, că parlamentarii care au votat împotriva constituirii comisiei de anchetă asupra datelor pandemiei de COVID-19 din România ascund adevărul despre această situaţie.

„Puterea nu vrea să aflăm adevărul despre datele pandemiei! Peste 5.300 de decese, adică 18,2% din totalul celor 29.034 de decese din cauza COVID-19 nu au fost raportate oficial în România! Cum a fost posibil acest lucru? PSD a cerut cu insistenţă crearea unei Comisii parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei. Românii trebuie să ştie adevărul! Dar 230 de senatori şi deputaţi ai monstruoasei coaliţii aflate la guvernare au votat împotriva constituirii acestei comisii. Oare de ce? Ce au de ascuns?”, a afirmat, într-o postare pe Facebook, senatorul PSD.

Răzvan Cuc a adăugat că o anchetă asupra datelor pandemiei ar putea scoate la iveală abuzuri şi ilegalităţi „mascate” sub starea de urgenţă sau cea de alertă.

„Unde este transparenţa atât de clamată de „guvernul meu”? Dar unde este preşedintele ţării, care ştie că acest vot adânceşte şi mai mult lipsa de încredere a oamenilor în instituţiile statului, mai ales acum, când suntem în plină campanie de vaccinare? Sau acestui preşedinte nu îi mai pasă de nimic pentru că este la ultimul său mandat?! Votând împotriva înfiinţării comisiei, parlamentarii PNL-USRPLUS-UDMR au votat de fapt pentru muşamalizarea adevărului.

Au votat pentru legitimarea acţiunilor unui guvern incompetent din toate punctele de vedere. În locul onestităţii şi transparenţei, parlamentarii puterii au ales, cu aroganţă şi cinism, minciuna”, a conchis senatorul Răzvan Cuc.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a dat marţi vot negativ proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind identificarea situaţiei reale, a situaţiei raportate de autorităţi, a evoluţiei indicatorilor de sănătate publică şi a măsurilor de protejare a sănătăţii populaţiei românilor în pandemia de COVID-19 declarată de OMS. Iniţiativa PSD de constituire a comisiei de anchetă a fost respinsă cu 230 de voturi împotrivă, fiind înregistrate doar 156 de voturi pentru, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare