Reacția Gabrielei Firea după ce s-a aflat că l-a luat după ea, la Senat, pe Godei, arestat în dosarul 'Azilele Groazei'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-07-2023 14:59

Actualizat: 13-07-2023 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ștefan Godei, arestat preventiv în dosarul „Azilele Groazei”, a fost luat de la Primăria Capitalei la Senat de către Gabriela Firea, a dezvăluit, în exclusivitate, Gândul.


Godei apare angajat ca șofer la cabinetul senatorial al Gabrielei Firea, după ce el ocupase această funcție pe când actualul ministru al Familiei era primar general al Capitalei.


Conform Gândul, ca șofer la Senat, Godei a încasat, lunar, câte 3.000 de lei, în anii 2021 și 2023. El a fost angajat în cadrul cabinetului parlamentar al Gabrielei Firea în perioada 04.01.2021 – 01.02.2023.

Gabriela Firea:A deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”


Conform G4Media.ro
, ministrul Familiei, Gabriela Firea, susține că Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul ei, ci a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei și „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”.

„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă.

Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.

La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane.

Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”, a spus ea.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri