De Ziua Națională a României, în Trenul Regal va avea loc o petrecere a lăutarilor din Tarafil de Haidouks. Organizatorii au dat asigurări că petrecerea va fi rafinată, cu vinuri scumpe şi brânzeturi fine, dar şi cu preparate din carne la proţap sau la ceaun.
În plus, au ținut să precizeze că lăutarii sunt unii celebri, care au concertat şi la Scala din Milano. În acest context, Casa Regală a României a reacționat dur, afişul evenimentului, pe care apar Regele Ferdinand şi Regina Maria alături de lăutari, este considerat a fi o adevărată blasfemie.
„Este, din punctul meu de vedere, o blasfemie să se facă astfel de acţiuni în Trenul Regal şi nu consider că poate fi închiriată istoria României. Cu siguranţă dezaprob total ceea ce se întampla acum, pentru că trenul regal l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, şi acum, după cinci ani de zile, vedem că se întâmplă astfel de evenimente”, a declarat directorul Administrației Proprietăților Regale, la Antena 3.
Societatea Feroviară de Turism CFR SA este în insolvență, fiind controlată de administratorul judiciar Gabriel Iorgulescu. Contactat de Antena 3 CNN, acesta a transmis că vagoanele vor fi folosite pentru transportul celor 80 de invitați din Gara CFR Băneasa, până în Gara CFR Sinaia și înapoi.
Cu toate acestea, organizatorul evenimentului susține că acești invitați vor fi primiți cu preparate tradiționale și un taraf. Prețul biletului a costat 500 de euro.
Reacție dură a Casei Regale: 'O blasfemie! Dezaprob total ceea ce se întamplă acum'
Trending

03 marEntertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

03 marActual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

03 marActual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

03 marActual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

03 marSocial
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

03 marSocial
Banii ascunși ai lui Viorel Hrebenciuc. Cum a fost deconspirat fosta eminență cenușie a Partidului Social Democrat

03 marActual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

03 marExterne
A început Al Treilea Război Mondial? Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, contrazis de Cozmin Gușă

03 marActual
Ce leafă încasează o măicuță sau un călugăr în 2026. Puțini știu că banii lor vin direct din fondurile lăcașelor de cult

03 marEconomie



