Reacție la nivel înalt, după decizia CCR cu privire la pensiile magistraților. Ce se întâmplă în povestea banilor blocați din PNRR

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 18-02-2026 17:47

Actualizat: 18-02-2026 17:57

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

După o lungă așteptare, miercuri, 18 februarie 2026, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că legea de reformă a pensiilor de serviciu ale magistraților este constituțională. În acest context, Comisia Europeană „a luat act” de hotărârea CCR, conform unui răspuns transmis de către unul dintre purtătorii de cuvânt ai instituției la solicitarea jurnaliștilor de la Digi24.

Reprezentanții organismului european au punctat faptul că, în prezent, cererea prin care România încearcă să salveze 231 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sumă aferentă cererii de plată numărul trei, este supusă analizei.

„Comisia a luat act” de hotărârea CCR

Potrivit sursei menționate, un purtător de cuvânt al instituției a spus următorul aspect: „Comisia a luat act de decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește pensiile speciale”.

De asemenea, s-a amintit că reforma reprezenta un jalon asumat prin PNRR, inclus în cererea de plată numărul trei. Jalonul, în valoare de 231 de milioane de euro, a fost suspendat în mai 2025.

Până la data de 28 noiembrie 2025, țara noastră a avut timp pentru a remedia deficiențele indicate de către Comisia Europeană, inclusiv jalonul referitor la pensiile speciale. În răspunsul dat, CE a subliniat că România a trimis, pe 28 noiembrie 2025, o altă adresă, explicând cum a reparat situația.

„Comisia Europeană evaluează în prezent această cerere și informațiile aferente și va informa autoritățile române cu privire la constatările sale în timp util. Comisia nu poate comenta despre evaluările în curs”, au adăugat reprezentanții CE

Reacția lui Dragoș Pîslaru

După ce a aflat decizia CCR, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a comunicat că România „are dovada îndeplinirii reformei”, urmând trimiterea acesteia la Bruxelles.

„În sfârșit, putem să punem și noi pe masă dovada îndeplinirii reformei așa cum ne-am asumat”, a spus ministrul

Totuși, momentan nu se știe dacă România va mai primi sau nu acea sumă uriașă din PNRR, ținând cont de faptul că reforma pensiilor speciale a fost întârziată atât de mult.

„Ceea ce vă pot spune este că odată ce punem această dovadă pe masă, primul lucru important este să vedem cum o facem în așa fel încât Comisia Europeană să o ia în calcul. Din punctul meu de vedere, eu voi depune toate eforturile diplomatice, și formale, și informale, ca să afirm că reforma a fost îndeplinită. Nu vă pot răspunde dacă recuperăm banii, pentru că știm că discutăm de o întârziere de peste două luni peste data limită de 28 noiembrie, care era după o suspendare de șase luni din regulament. Deci, suntem mult cu termenul depășit”, a adăugat Pîslaru

Ce prevede noul proiect

Proiectul propus de Guvernul Bolojan aduce modificări semnificative în sistemul pensiilor de serviciu ale magistraților. Vârsta de pensionare pentru magistrați va fi raportată la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii.

Până la 31 decembrie 2026, vârsta minimă de pensionare rămâne 49 de ani. Va crește treptat, cu câte un an pentru fiecare generație de magistrați. Etapele de eșalonare vor conduce la atingerea vârstei standard din sistemul public, iar după ultima etapă, vârsta de pensionare va fi de 65 de ani.

Totodată, proiectul cuprinde o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani pentru acordarea pensiei de serviciu. Condiția se aplică asupra vechimii totale, nu doar asupra perioadei lucrate în magistratură, urmând a fi implementată gradual.

Pensia de serviciu va reprezenta 55% din media indemnizațiilor brute și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții, realizate în ultimele 60 de luni înainte de pensionare. Cuantumul net al pensiei nu poate sări de 70% din venitul net acumulat în ultima lună de activitate.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri