Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat SUA că ''alimentează terorismul'' în Siria prin trimiterea de arme către ''grupări teroriste'', făcând referire la miliţiile kurdo-siriene.
''Statele Unite nu pot spune că nu au alimentat terorismul. Cei care alimentează terorismul în Siria sunt, în primul rând, Statele Unite şi forţele coaliţiei (conduse de SUA), au făcut-o într-un mod nemilos şi încă o fac'', a indicat preşedintele turc, relatează agenţia Anadolu, citată de EFE.
El a subliniat că Washingtonul a trimis mari cantităţi de arme, muniţii şi alte materiale în Siria, unde Statele Unite au din anul 2015 o alianţă cu miliţia kurdo-siriană Forţele de Protecţie Populară (YPG), pe care o sprijină împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
''Ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, în Irak au oferit acelaşi sprijin. Cui ? Din nou organizaţiilor teroriste'', a continuat Erdogan, fără a preciza la ce organizaţii se referă.
El a amintit în acest context că, de partea cealaltă, Rusia sprijină regimul dictatorului sirian Bashar al-Assad şi că Turcia se află în contact constant cu Moscova asupra ''luptei antiteroriste în nordul Siriei'', adăugând că a discutat această chestiune cu preşedintele rus Vladimir Putin la întâlnirea avută la Soci pe 5 august.
Erdogan a recunoscut însă că, în ce priveşte negocierile cu Iranul, un alt susţinător al regimului de la Damasc, lucrurile nu sunt la fel de ''eficiente'' cum şi-ar fi dorit.
În concluzie, el a reafirmat că Turcia, la fel cum a spus de multe ori, ar putea lansa ''brusc'' oricând o nouă operaţiune militară în Siria, unde are deja trupe desfăşurate şi care ocupă o fâşie de teritoriu la graniţa siriano-turcă, informează agerpres.ro.


















