Recep Erdogan, mesaj pentru Vladimir Putin: 'Ar trebui să fii arhitectul pașilor spre pace. Să rezolvăm acest conflict încurajând o ieșire onorabilă'

Autor: Ion Motea

Publicat: 26-03-2022 11:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui încurajat să 'găsească o ieșire onorabilă' pentru rezolvarea conflictului din Ucraina.


'Trebuie să-i spunem (lui Putin) acum: ar trebui să fii arhitectul paşilor spre pace. Ar trebui să căutăm să rezolvăm acest conflict încurajând o ieşire onorabilă', le-a spus Erdogan jurnaliştilor în avionul care îl aducea de la summitul NATO de la Bruxelles, conform unui comunicat al preşedinţiei de la Ankara, transmit dpa şi AFP.

Preşedintele turc şi-a anunţat de asemenea intenţia de a discuta cu Putin şi cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a evalua detaliile reuniunii NATO.

Conform presei turce, discuţia cu Zelenski va avea loc vineri.


Ankara se consideră un mediator în conflictul din Ucraina şi are relaţii apropiate atât cu aceasta, cât şi cu Rusia.


Potrivit lui Erdogan, Kievul şi Moscova sunt de acord asupra a patru puncte de negociere din şase - renunţarea de către Ucraina la aderarea la NATO, retragerea obstacolelor în calea folosirii limbii ruse, acceptarea unei dezarmări parţiale, garanţii de securitate -, însă părţile rămân în dezacord cu privire la probleme teritoriale.

'Însă Ucraina este, desigur, un stat. Iese din discuţie (pentru Kiev) să accepte o dezarmare completă, dar partea ucraineană este pregătită să facă (unele) compromisuri', a dat asigurări Erdogan, precizând că discuţiile sunt mai dificile în privinţa statutului regiunii separatiste Donbas şi a peninsulei Crimeea.

În ce priveşte sancţiunile occidentale impuse Rusiei, el a spus că Turcia 'nu poate face nimic' pentru a adăuga presiune având în vedere dependenţa energetică de Rusia şi alte legături economice cruciale.

Rusia rămâne principalul furnizor de gaze şi de turişti pentru Turcia, cu care construieşte prima centrală nucleară de pe teritoriul turc.

'Nu îmi pot lăsa cetăţenii în frig. Nu pot reduce industria noastră la zero. Trebuie să ne apărăm aceste' interese, a explicat Erdogan, informează agerpres.ro.

Vezi și:


Ion Cristoiu: ‘Era nevoie de un Summit extraordinar care să consfințească oficial că Alianța nu se va implica în război. A fost o manevră menită a închide gura acelor lideri iresponsabili care cereau implicarea NATO’


Ucraina refuză cererea Rusiei: Limba ucraineană este şi va fi singura limbă de stat în Ucraina

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri