Prima care s-a pronuntat este Andreea Bălan care, încă de acum trei saptamani, îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei, spunând că acest demers este inutil. „Eu nu voi merge la vot pentru că iubirea nu se votează“, spune cântăreaţa, susţinătoare a comunităţii LGBT.
Cântăreţul Florin Ristei îşi îndeamnă fanii să nu meargă la vot pe 7 octombrie, fiind de părere că referendumul pentru familia tradiţională este „o mizerie”.
Printre cei mai vocali contestatari ai referendumului se numara şi Tudor Chirilă. „Este trist că în România, în momentul de faţă, absurdul ajunge la putere”, îşi incepe el mesajul de Facebook, în care se declară împotriva acestui demers.
În acelaşi timp, Emil Rengle, câştigătorul concursului „Românii au talent 2018”, este şi el un susţinător al boicotului pentru acest referendum. „Politicienii cheltuie zeci de milioane din banii mei şi ai tăi pe un referendum care separă oamenii. În timp ce probleme reale au nevoie de rezolvare”, spune el.
Maurice Munteanu, fashion editor al revistei Elle România, condamnă clasa politică pe care nu o consideră îndreptăţită să decidă pe cine iubeşte: „Nu merg la referendum pentru că Dragnea nu are dreptul să decidă pe cine iubesc, pentru că o clasă politică coruptă nu are dreptul să decidă pe cine iubesc”.
În timp ce Carmen Brumă crede că „erau lucruri mai utile de făcut cu 163 de milioane de lei de la buget”, dar încă nu s-a hotărât dacă va merge la referendum, partenerul său de viaţă realizatorul Mircea Badea a declarat că va merge cu siguranţă la vot, pentru a se opune iniţiativei #rezist de boicot.
Artista de operă Ozana Barabancea s-a exprimat pro-referendum, postând şi un mesaj în acest sens: „Eu susţin familia tradiţională. Eu consider că dacă ai deviaţii şi dacă nu vrei să ţi le înfrânezi este dreptul tău, dar stai departe de mine şi nu îmi impune mie să consider acest lucru o normalitate”, scrie Capital.ro.
Citește și:
Totul s-a aflat! Ce avere are, de fapt, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea
SURSE! Ce se va întâmpla cu Elena Udrea – Am putea asista la o adevărată răsturnare de situație
Guvernul și-ar putea lua ADIO de la ordonanțele de urgență! Ce lovitură se pregătește pentru Executiv














