Palatul Buckingham a transmis marți că Marea Britanie va introduce treptat noi monede, bancnote şi timbre cu imaginea regelui Charles al III-lea, acestea circulând concomitent cu cele cu imaginea reginei Elisabeta a II-a, scrie agerpres.ro
Cifrul, ales de noul monarh dintr-o serie de modele pregătite de College of Arms - instituţie cu autoritate heraldică - constă din iniţialele "C" şi "R" - reprezentând numele regelui Charles al III-lea, şeful de stat al Regatului Unit, care i-a succedat Elisabetei a II-a după decesul acesteia, şi "Rex" (rege, în limba latină) - alături de o reprezentare a coroanei Sfântului Eduard.
O versiune utilizată în Scoţia va include coroana scoţiană.
Noul cifru va înlocui, în cele din urmă, inscripţia "EIIR" a regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a încetat din viaţă la începutul acestei luni, după 70 de ani de domnie.
"Decizia de a înlocui cifrul va rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii, iar procesul va fi gradual", a indicat Palatul Buckingham într-un comunicat emis luni.
Primele monede care poartă efigia regelui Charles al III-lea "vor intra în circulaţie în conformitate cu cererea băncilor şi oficiilor poştale", a declarat Anne Jessopp, director executiv la Monetăria Regală.
"Aceasta înseamnă că monedele cu regele Carol al III-lea şi regina Elisabeta a II-a vor circula în paralel în Marea Britanie mulţi ani de acum înainte", a adăugat Jessopp.
Procesul de înlocuire va fi unul de durată, Monetăria Regală estimând că există aproximativ 27 de miliarde de monede care poartă efigia regretatei suverane.
Banca Angliei a declarat la rândul său că bancnotele cu portretul regelui Charles al III-lea vor intra în circulaţie la jumătatea lui 2024, însă imagini cu noile bancnote vor fi dezvăluite până la sfârşitul anului.
Poşta Regală anunţat că imaginea actuală a reginei Elisabeta a II-a de pe timbrele obişnuite va fi schimbată cu cea a regelui Charles al III-lea.
Aceste noi timbre vor intra în circulaţie pe măsură ce stocul curent se epuizează.
Oficiul poştal al Palatului Buckingham va timbra marţi prima corespondenţă folosind noul cifru.
Toate monedele şi timbrele existente care poartă imaginea reginei vor rămâne valabile.
Conform tradiţiei, atât cifrul cât şi blazonul regal se schimbă odată cu urcarea pe tron a unui nou rege, transmite AGERPRES
Regele Charles al III-lea și-a ales noul cifru regal! Marea Britanie va introduce treptat bani și timbre cu imaginea acestuia
Trending

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febExterne
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

10 febActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

10 febActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

10 febActual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

10 febActual
Care este numele real al lui Bobby D. Influencerul suveranist a avut multe legături cu conducerea PSD

10 febActual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

10 febActual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

10 febActual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal
Articole Similare

10 febExterne
SUA discută cu Groenlanda despre securitatea Arcticii și investițiile americane în regiune

10 febExterne
Macron și Putin se vor întâlni într-un cadru restrâns, fără prea mulți lideri europeni

10 febExterne
„Europa cu două viteze”, noul plan al Ursulei von der Leyen. Cum vrea șefa CE să dea un nou suflu economiei de pe bătrânul continent

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febExterne



