Regele Charles al lll-lea, primul discurs adresat națiunii: 'Viața mea se va schimba, bineînțeles, pe măsură ce îmi asum noile responsabilități'

Autor: Ion Motea

Publicat: 09-09-2022 20:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Regele Charles al lll-lea a afirmat vineri, în primul discurs adresat naţiunii, că de-a lungul vieţii ei, Majestatea sa Regina, iubita sa mamă, a fost o inspiraţie şi un exemplu pentru el şi pentru toată familia sa. El a anunţat că nu se va mai putea dedica proiectelor sale caritabile.






De-a lungul vieţii ei, Majestatea sa Regina, iubita mea mamă, a fost o inspiraţie şi un exemplu pentru mine şi pentru toată familia mea”, a afirmat Charles al lll-lea.


Pe lângă durerea pe care o simţim, noi, cei din familie şi o împărtăşim alături de dvs, cei din Regatul Unit, din toate ţările în care Regina a fost şef de stat, din Commonwealth şi întreaga lume, sentuimentul recunoştinţei pentru cei peste 70 de ani de-a lungul cărora mama mea i-a slujit pe oamenii din atâtea popoare ca regină”, a continuat el.
În 1947, la cea de-a 21-a aniversare, a transmis că îşi va devota întreaga viaţă slujurii acestor popoare. A fost nu doar o promisiune, ci un angajament personal profund care i-a definit întreaga viaţă. A făcut sacrificii în numele datoriei şi faptul că s-a consacrat a făcut-o să nu se clintească în pofida schimbărilor, dar şi în timp de bucurie, sărbătoare, tristeţe şi pierderi”, a mai spus suveranul Marii Britanii.




De-a lungul unei vieţi în care a slujit aceste popoare, am văzut că dragostea pentru tradiţie şi faptul că a acceptat progresul fără teamă, ne-a permis şi nouă să fim o mare naţiune. La fel, afecţiunea, admiraţia şi respectul pe care le-a inspirat a devenit un adevărat simbol pentru după care i-a fost recunoscută domnia”, a subliniat Regele Charles al III-lea.



Toţi membrii familiei mele pot să mărturisească că ea avea drept calităţi căldura, umorul şi o capacitate de a vedea tot ce e mai bun în oameni. Vreau să îi aduc un omagiu amintirii mamei mele”, a continuat el.

Viaţa mea se va schimba, bineînţeles, pe măsură ce îmi asum noile responsabilităţi”, a subliniat el, adăugând: „Nu va mai fi posibil pentru mine să aloc atât de mult din timpul şi energiile mele organizaţiilor de caritate şi subiectelor la care ţin atât de profund.”

El şi-a exprimat convingerea că această muncă importantă va fi preluată de oameni de încredere.


Acesta este şi o perioadă de schimbare pentru familia mea. Contez pe ajutorul iubitei mele soţii Camilla”, a mai spus noul Rege.

Regele şi-a încheiat discursul cu următoarele cuvinte: „Şi iubitei mele mame, când începi ultima ta mare călătorie pentru a te alătura dragului meu tată, vreau să-ţi spun pur şi simplu acest lucru: mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru dragostea şi devotamentul faţă de familia noastră şi faţă de familia naţiunilor pe care le-ai slujit cu atâta sârguinţă în toţi aceşti ani”, conform news.ro.

Vezi și:


Ar putea intra în declin Regatul Unit? Cozmin Gușă: ‘Prevăd mare agitație din Canada, până în Noua Zeelandă și Australia, unde mișcările republicane sunt extrem de puternice’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri