Regele napolitanelor din România își schimbă domeniul de activitate. Planul imediat este deschiderea a 100 de locații pentru noul lanț de cafenele

Autor: Luciana Polite

Publicat: 24-05-2025 07:12

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Cel mai mare producător din România, supranumit și „regele napolitanelor”, are planuri serioase de extindere. Dorește să deschidă noi cafenele, în așa fel încât să ajungă la mai bine de 100 de locații. Este deja prezent în marile orașe și, văzând că are mare succes, a decis să lase deserturile pe planul al doilea.

Gigantul Alka se poate lăuda, în primul rând, că este producătorul napolitanelor Alfers, dar și al covrigilor Toortitzi şi al brandului de cafea Stretto. Branul fondat acum 3 decenii de o familie de israelieni de la cafea a pornit și se pare că la cafea caută să se întoarcă și acum.

Regele napolitanelor

Compania a dezvoltat o rețea de cafenele Plug-in care se găsește în București, inclusiv în magazinele Leroy Merlin, cu care au parteneriat. De asemenea, este prezentă și în orașe mici, cum ar fi Popești-Leordeni, Chitila sau Ciorogârla, dar și în cele mari, exemplu fiind: Brașov, Timișoara, Ploiești, Bacău, Iași, Buzău, Fieni, Pitești, Bârlad, Piatra Neamț, Beclean, Alba-Iulia, Sebeș, Câmpina, Hârlău, Craiova, Mangalia sau Arad.

CITEȘTE ȘI: Minune pe Autostrada Moldovei A7. Din București, șoferii vor circula doar pe drumul de mare viteză până la granița cu Moldova, mai exact până la Buzău

Concurență directă între „regele napolitanelor” și brandul românesc 5 to go. Oferă, așa cum fac și competitorii lor, posibilitatea de franciză

„Regele napolitanelor” este în concurență directă cu 5 to go. Au și prețuri destul de similare. În cafenelele Plug-in, un espresso costă 5 lei, 7 lei cel dublu, iar un latte mare sau un flat white costă 10 lei. Produsele se fac din brandul de cafea Stretto și din Gold Mocca.

Oferă și varianta de franciză, cu două opțiuni. Cei care sunt tineri pot da 5.000 de euro ca să-și facă propria locație. Prețul este extrem de similar cu cel cerut de 5 to go, unde Lucian Bădilă, co-fondator, a dezvăluit că firma semnează, lună de lună, câte 13 contracte de franciză. Aproape toți cei care au stabilit un acord pe 5 ani au prelungit perioadă, cu încă 5, fiind mulțumiți de rezultat. Astfel, compania încasează valoarea stabilită pentru a le da dreptul de a vinde produsele lor, dar și un procent din vânzări.

„Semnăm lunar aproximativ 13 noi contracte de franciză, iar 97% dintre contractele deja active au fost prelungite, ceea ce dovedește eficiența acestui model de business și valoarea parteneriatelor pe care am reușit să le construim cu francizații noștri. Comunicăm îndeaproape cu fiecare antreprenor și acționăm ca o echipă, pentru a ne asigura că toate locațiile respectă standardele 5 to go și oferă clienților experiențe pozitive de consum. Pe lângă deschiderea de noi unități, lansări de produse și consolidarea prezenței în retail, pregătim multe alte suprize pentru clienții noștri în perioada următoare“, a spus Lucian Bădilă, cofondator 5 to Go, conform revista Biz.

CITEȘTE ȘI: Piețele Veteranilor, Giulești, Gorjului sau Drumul Taberei își caută proprietari pentru spațiile comerciale disponibile. Cel mai mic preț e de 1100 de euro pe mp

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri