Regretatul actor Costel Constantin primea o indemnizație „secretă” de la statul român, pentru anii petrecuți pe scenă. Ce valoare avea „pensia” artistului de la TNB

Autor: Luciana Polite

Publicat: 22-05-2024 22:11

Actualizat: 22-05-2024 22:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 22 mai, Teatrul Național „I.L.Caragiale din București” a transmis că s-a stins Costel Constantin, unul dintre cei mai mari actori ai țării. Din cei 81 de ani, și-a dedicat mai bine de 5 decenii scenei, pe care a iubit-o așa cum românii l-au iubit în fiecare piesă și în fiecare film. Pentru contribuția sa unică, statul român îi acorda o indemnizație mai puțin cunoscută, dar extrem de valoroasă financiar. Bugetul.ro a aflat ce „pensie” primea maestrul. Avea aprobare să ia suma până în 2026, dar finalul i-a venit înainte de termen.


Potrivit datelor oficiale, consultate de
Bugetul.ro, actorul primea, în baza legii nr.118 din 15 martie 2022, indemnizația de merit pentru personalități române de prestigiu. Suma lunară care i se acorda era cât 3 salarii brute minime pe țară. La un calcul simplu, reiese că artistul avea, din partea statului, nu mai puțin de 9.900 de lei.
„Legea nr. 118 din 15 martie 2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit prevede că aceasta se acordă personalităţilor române de prestigiu, pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului. (...)

Cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit este egal cu o sumă ce reprezintă de 3 ori valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi este neimpozabil. Suma necesară pentru achitarea indemnizaţiilor de merit se suportă de la bugetul de stat”, a transmis Uniunea Teatrală din România despre indemnizația lui Costel Constantin.

CITEȘTE ȘI: CNAS a luat județul din România în vizor. Ce au descoperit inspectorii în registrele medicilor de familie ai locului

Mesajul transmis de TNB după decesul lui Costel Constantin


Costel Constantin s-a stins la doi ani de la decesul soției sale, Mihaela. După 50 de ani împreună, vor avea prilejul să se întâlnească în ceruri. Îi simțea lipsa iubitei sale partenere în fiecare zi, chiar dacă avea copii și nepoți. Familia a rămas discretă cu privire la doliul greu, dar TNB nu putea să nu-i aducă un omagiu artistului, amintind toate realizările sale:
„Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor COSTEL CONSTANTIN, un coleg minunat, un artist desăvârșit, cu o lungă și o prodigioasă carieră atât în teatru, cât și în film, cu zeci de roluri memorabile!”

A debutat pe scena Teatrului Național București în 1970, cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee.

A jucat în zeci de piese, printre care se numără Săptămâna patimilor de Paul Anghel, Regele Lear de William Shakespeare, Năpasta, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Alexandru Lăpușneanu de Virgil Stoenescu, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Crimă pentru pământ după Dinu Sararu, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Sinucigasul de Nikolai Erdman.

Ultima oară a putut fi văzut pe scenă în iunie 2023, în spectacolul „Omul care a văzut moartea”, un rol remarcabil, pe care l-a însuflețit în peste 200 de reprezentații de-a lungul a zece ani. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Condoleanțe familiei!”, se mai arată în mesajul TNB.

CITEȘTE ȘI: Cel mai bogat oraș din lume în 2024. Surprizele din topul localităților prospere de pe mapamond
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri