Reguli noi pentru accesul pe plajele din Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg în acest an pe litoralul elen

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 10-04-2024 15:20

Actualizat: 10-04-2024 15:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Grecia este una dintre destinațiile preferate de foarte mulți români mai ales pe timpul verii. Din acest an însă, cei care ajuns pe plajele elene vor avea parte de noi reguli. Anunțul a fost făcut chiar de premierul grec, Kyriakos Mitsotakis. 


În fiecare vară, românii iau cu asalt stațiunile de pe litoralul grecesc. Clima plăcută, mâncarea, dar și condițiile bune de cazare atrag
turiștii din țara noastră ca un magnet. Din acest an însă, aceștia vor avea parte de noi reguli la intrarea pe plajele din Grecia.

Cum se va intra din acest an pe plajele din Grecia. Reguli noi impuse de guvernul de la Atena


Începând din această vară, autoritățile elene doresc să dea un nou aspect plajelor, astfel că au introdus noi reguli care stipulează clar ce anume le este interzis turiștilor. Mai exact, potrivit noii legislații, doar 30% din suprafața fiecărei plaje va mai putea fi ocupată de șezlonguri. Astfel, cel puțin 70% din suprafața plajelor trebuie să fie libere de șezlonguri, iar turiștii care vor să stea la soare pe propriul prosop vor avea gratuitate. În plus, în ariile naturale protejate procentul va fi de 85%.

Aceste măsuri au fost luate după ce, anul trecut, mai mulți localnici au protestat că nu mai au loc la malul mării din cauza șezlongurilor turiștilor.

Chiar premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat noile reguli de pe plajele grecești, sperând că aspectul litoralului din țara sa va fi diferit de cum a fost până acum.
„Se va asigura o distanță de cel puțin 4 metri de la mare la primul șezlong pentru a îndepărta imaginea șezlongurilor care intrau în apă la propriu. Pentru plajele sălbatice, spațiul folosit va fi de 15 % din spațiul total al plajei. Vom proteja astfel plajele care nu ar trebui să fie date deloc în folosință, protejând astfel natura”, a declarat Kyriakos Mitsotakis.

(VEZI ȘI: Lacul care și-a schimbat culoarea, magnet pentru turiști din toată Europa. Ce spun specialiștii despre fenomen)

Turiștii sunt încântați de noile reguli


Turiștii care preferă să stea la plajă pe propriile prosoape au fost încântați de introducerea noilor reguli pe litoralul din Grecia.
„Ne luăm inclusiv scăunele de plajă, umbrele, suport de umbrelă, cearceaf și tot ce e nevoie. Bineînțeles că mi-ar plăcea să găsesc cât mai des și mai multe locuri în care pot să îmi pun nestingherită prosopul, umbrela și să nu deranjez pe nimeni”, a declarat o turistă.

În aceste condiții, este foarte probabil ca turiștii care doresc să închirieze șezlonguri pe plajele din Grecia să fie nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar. Anul trecut, setul de două șezlonguri cu umbrelă costa între 10 și 15 euro, însă antreprenorii eleni estimează că la vară prețul va crește cu cel puțin 10 procente.

(NU RATA: Câmpul de lalele din apropiere de București luat cu asalt de mii de oameni. Rețelele de socializare sunt pline cu filmulețe și fotografii)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri