Remus Dănilă (BVB): 'Suntem pe maxime istorice. O corecție a bursei ar putea aduce un capital suplimentar în piață de la investitorii existenți'

Autor: Ion Motea

Publicat: 12-12-2023 08:45

Actualizat: 12-12-2023 00:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Remus Dănilă, director Relaţii cu Investitorii şi Dezvoltare, în cadrul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a declarat că o corecţie a bursei ar putea aduce capital suplimentar în piaţă de la investitori.


 

Potrivit acestuia, în ultima perioadă, investitorii au încasat mulţi bani, dar îi păstrează în conturi.

"
Suntem pe maxime istorice. Am depăşit foarte recent 15.000 pe indicele BET. O întrebare pe care au adresat-o mulţi investitori străini şi se discută mult în piaţă este ce s-a întâmplat cu toţi banii care au intrat, cu dividendul FP, cu banii de pe Hidroelectrica, cu dividendele speciale de la Petrom, Banca Transilvania. Acum vorbim de răscumpărarea de la Fondul Proprietatea, o sumă de aproximativ un miliard de lei.


 

”Sunt foarte mulţi bani care nu s-au văzut neapărat în volumele tranzacţionate”


 

Deci, sunt foarte mulţi bani care nu s-au văzut neapărat în volumele tranzacţionate. Dacă ne uităm la volume, suma tranzacţionată este semnificativ mai mică decât acest capital care a fost distribuit acţionarilor companiilor respective şi, în discuţiile noastre cu brokerii, care ne-au surprins relativ, este că foarte mulţi investitori au acei bani în conturi. Deci, o mare parte din acest capital nu a fost alocat şi probabil nu a fost alocat pentru că există o percepţie că totuşi preţurile au crescut şi există o anumită prudenţă, putem să spunem.

Deci, există şi posibilitatea ca o corecţie a bursei să aducă un capital suplimentar în piaţă de la investitorii existenţi sau poate de la investitorii care simt că au pierdut trendul şi vor profita de o corecţie. Globul de cristal nu îl avem, dar există şi un scenariu pozitiv, nu doar acela în care investitorii vor părăsi corabia, pentru că o corecţie în evoluţia burselor e naturală şi nu ar trebui să sperie pe nimeni", a afirmat Dănilă, conform agerpres.ro.

Oficialul BVB a precizat că, după listarea Hidroelectrica în perioada iulie - septembrie, volumul tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 1,3 miliarde de euro, în afara IPO-ului Hidroelectrica, ceea ce reprezintă de 3,2 ori mai mult decât media pe ultimul an. Ca exemplu, în perioada octombrie - noiembrie, au avut loc tranzacţii de 800 de milioane de euro.

Totodată, Remus Dănilă a anunţat că proiectul cel mai important al BVB pentru anul viitor îi constituie lansarea pieţei de derivate, în prima jumătate a anului 2024.

Reprezentantul BVB a participat la cea de-a doua ediţie a Quarterly Report - raportul trimestrial al emitenţilor de top de la bursă.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri