Trei federații sindicale din învățământ au pus tunurile pe Ilie Bolojan, prim-ministrul României, după declarația dată de acesta în legătură cu norma didactică de predare, despre care a spus că ar fi scăzut în anii precedenți. În plus, a fost anunțat faptul că salariații din educație vor continua protestele.
„Palmă” zdravănă pentru Ilie Bolojan
Sindicaliștii au lansat un avertisment cu privire la faptul că zeci de mii de cadre didactice vor atinge vârsta pensionării în următorii cinci ani. Eventualele goluri urmau a fi umplute de profesorii suplinitori, doar că „odată eliminați anul acesta din sistem, aceștia vor migra spre alte domenii și nu vor mai reveni în învățământ”.
De asemenea, în comunicatul de presă de marți, 19 august, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au condamnat în mod ferm „declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani”.
Concluzia acestora? „Afirmația este complet falsă, lipsită de orice fundament și fie demonstrează o gravă lipsă de cunoaștere a realităților din sistemul de învățământ românesc, fie lansarea ei în spațiul public a fost făcută special, cu un scop manipulator, chiar dacă este cunoscut adevărul”.
Sindicaliștii din învățământ susțin că „Guvernul Bolojan are misiunea mascată de a falimenta învățământul de stat”
Reprezentanții respectivelor sindicate au mai tras câteva semnale majore de alarmă, după cum urmează:
„Corectarea lucrărilor, pregătirea orelor, evaluarea elevilor, orele de consiliere și activitățile extracurriculare sunt o componentă vitală a normei de muncă și sunt, de cele mai multe ori, nereglementate și neremunerate corespunzător.
Înainte să facă o astfel de afirmație descalificantă pentru un demnitar de un asemenea rang, poate domnul prim-ministru ar fi trebuit să verifice de ce peste 700 de milioane de euro din PNRR au fost pierdute și să spună cine se face vinovat de o asemenea indolență, fiind astfel văduvit de o sumă consistentă un domeniu cu atâtea nevoi, cum este sistemul educațional. (...)
Analizând avalanșa de măsuri iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025, precum și lipsa totală de interes legată de atragerea fondurilor pentru investiții din PNRR, se trage o singură concluzie: Guvernul Bolojan are misiunea mascată de a falimenta învățământul de stat”.
Continuă protestele. Programul complet
20 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 12:00
21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 11:30
22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 - 11:30
25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 11:30
26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 11:30
27 august - Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 12:00
28 august - Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 11:30
29 august - Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 11:30
3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, 10:00 – 12:00
3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, 12:00 – 13:00
4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, 12:00 – 13:00
5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, 12:00 – 13:00
8 septembrie – Miting și marș de protest, traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, 11:00 – 16:00



















