Un produs cu o tradiție de generații întregi începe să facă din nou furori, oamenii sunt acum dispuși să scoată sume destul de mari de bani pentru a se putea răsfăța. Rețeta bătrânească din România a ajuns să se vândă ca pâinea caldă.
O sticlă costă câteva sute de lei. Cu toate astea, clienții se înghesuie să cumpere produsul, spre bucuria micilor producători.
Într-o perioadă în care pe rafturile magazinelor găsim o gamă variată de produse, multe dintre ele aduse de dincolo de graniță, pare că românii au început să se întoarcă la rădăcini.
Astfel, un produs tradițional, savurat de generații întregi, se bucură de un nou val de popularitate. De fapt, poate fi considerat un adevărat răsfăț de lux pentru papilele gustative, dacă judecăm după preț.
Este vorba despre pălincă! Rețeta bătrânească din România este și în prezent respectată cu sfințenie de mici producători, în unele colțuri ale țării.
Te-ar putea interesa și: Produsul românesc uitat revine pe rafturile unui mare lanț de magazine din țară. Rețetă îmbunătățită, ingrediente autohtone, retailerul va da lovitura
Micii producători au dat lovitura, românii plătesc și 200 de lei pentru o sticlă din produsul făcut după rețeta bătrânească
În plus, aceștia spun că anul acesta se va obține o licoare de calitate superioară, aromată, datorită fructelor foarte dulci folosite pentru a o obține.
Pălinca de Bihor este celebră în toată țara, este imposibil să nu fie recunoscută, grație mirosului specific de prune.
De ani buni, rețeta veche este respectată, însă procesul a suferit unele modificări, s-a modernizat.
„După ce facem 4-5 cazane acolo, le transferăm în cazanul care e dublu distilat, asta durează în jur de 6-7-8 ore. Acelaşi lucru, doar că atunci totul era manual. Apa se trăgea din fântână manual, acum avem de la reţea. Aici era manul învârtit, acum avem motor, ne-am emancipat şi noi un pic", a explicat Florian Chișe – pălincar - potrivit Observator News.
În general, din 100 de kilograme de fructe, producătorii obțin în jur de șapte litri de pălincă. Băutura este apoi mutată în butoaie de stejar, ținute în pivnițe. Abia șase luni mai târziu ajunge la maturitate.
Noul interes al românilor pentru celebra licoare este dezvăluită de sumele pe care sunt dispuși să le plătească pentru ea. O sticlă de jumătate de litru de pălincă poate costa între 100 și 200 de lei.
Te-ar putea interesa și: Produsele românești care costă o avere în Germania. Trebuie să scoți de 3 ori mai mulți bani din buzunar pentru „gustul de acasă”














