Platforma CNAS nu este funcțională de zile bune pentru că trece printr-un amplu proces de evaluare, testare, mentenanță. În această perioadă, mulți medici nu mai eliberează rețete compensate sau gratuite pentru că nu au tehnologia necesară. Pe de altă parte, serviciile medicale se pot face și în regim offline, urmând să fie introduse ulterior în platformă.
Luni, șefa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a fost audiată la Comisia de IT şi Tehnologia Informaţiei din Camera Deputaţilor. În acest context, șefa instituției de stat a transmis că platforma ar urma să fie funcțională peste cel mult 10 zile. De ce s-a ajuns aici? Din cauza unui proces de mentenanță care, aparent, nu mai putea fi amânat.

„Suntem în situaţia în care Platforma informatică a sistemului de asigurări de sănătate trece printr-un proces de mentenanţă. Pacienţii îşi pot primi serviciile medicale, am luat legătura cu furnizorii de servicii medicale, cu colegii noştri medici de familie. (…) În cursul săptămânii viitoare sperăm că putem aşeza platforma în picioare, să poată să funcţioneze. Vorbim de o platformă veche de 20 de ani, vorbim de o platformă care are disfuncţionalităţi, este corect s-o recunoaştem”, a afirmat preşedinta CNAS.
CITEȘTE ȘI: Bani de la stat pentru facturile la curent! Cine poate beneficia de voucherele de energie în iarna lui 2025
Criză de IT-iști la CNAS. Instituția oferă salarii bune, dar nu are suficient personal
Experții în IT fug de CNAS pentru că nu se compară salariile pe care le oferă statul cu cele din mediul privat. Într-adevăr, sunt o mulțime de beneficii, dar acolo unde poți încasa de 10 ori mai mult, nu te mai atrage dacă ești sau nu bugetar.
„Avem în acest moment oameni, dar oamenii din IT, ştiţi foarte bine, nu vin la salariile pe care le putem oferi noi. Asta este o realitate foarte serioasă. Oamenii câştigă de 10 ori mai mult în domeniul IT decât putem oferi noi la Casa de Asigurări”, a explicat Valeria Herdea în fața deputaților din Comisia de IT.
Până când nu va fi rezolvată și această problemă, sistemul CNAS nu poate să scape complet de carențe. Pe de altă parte, noua platformă promite să rezolve multe dificultăți cu care se confruntă sistemul medical românesc:
„Cred că soluţia este să ajung în PIAS2 cu acest sistem, aşa greu cum merge, dar să ajung să implementez PIAS2, ceea ce şi fac oamenii mei. În momentul acesta, principala mea activitate este să mă calez de un an şi ceva pe supravieţuirea cu acest sistem”, a completat Herdea.
CITEȘTE ȘI: Fără înțelegere de pace, dar cu sancțiuni noi. Rusia lui Vladimir Putin încasează încă o „palmă” de la UE














