Inteligența artificială (AI) a început să fie folosită în tot mai multe domenii de activitate. Această tehnologie revoluționară este folosită din ce în ce mai des și de elevii din țara noastră pentru găsirea unor răspunsuri la teme, teste sau chiar la examene. Mai nou, AI este folosită pentru a lipsi de la orele de curs. Nemulțumit de acest fenomen care capătă amploare în școlile din țara noastră, un elev din Constanța a inițiat o petiție împotriva folosirii frauduloase a acestei tehnologii.
Trăim în era tehnologiei iar acest lucru este evident la orice acțiune pe care o facem în viața de zi cu zi. În acest context, pătrunderea inteligenței artificiale (AI) în mai toate domeniile de activitate nu era decât o chestiune de timp. Astfel, AI este acum prezentă fie că vorbim despre locuri de muncă sau învățământ.
Elevii sunt nemulțumiți de modul în care este folosită inteligența artificială în școli
Și la noi în țară, inteligența artificială a început să fie folosită tot mai mult de elevii care vor să găsească răspunsuri, la teme sau chiar la examene, cu un efort minim. Mai nou, tinerii folosesc AI pentru a genera adeverințe medicale, putând astfel să chiulească nestingheriți de la orele de curs.
Nemulțumit de modul în care AI este folosită în școlile din România, Sebastian, un elev din Constanța, a lansat recent o petiție împotriva folosirii frauduloase a acestei tehnologii. În plus, el atrage atenția asupra creșterii îngrijorătoare a numărului de elevi care folosesc AI-ul pentru a face treaba în locul lor. Petiția inițiată de elevul constănțean se adresează autorităților şi propune măsuri de restricționare a accesului la AI în mod fraudulos, pentru a proteja autenticitatea procesului educațional.
„Are ca scop încurajarea campanilor de conştientizare împotriva inteligenţei artificiale folosite într-un mod abuziv şi fraudulos. În primul rând crearea unor politici în care să fie reglementate aceste scăpări în cadrul acestor aplicaţii generate cu inteligenţa artificială. În al doilea rând, formarea cadrelor didactice”, a declarat Sebastian Gabriel Enache.
Fenomenul produce îngrijorare printre profesori și specialiști
Fenomenul nu mai este nou nici pentru profesori, care, cu toate că recunosc beneficiile pe care le generează AI, atrag atenția asupra repercusiunilor pe care această tehnologie le poate avea asupra sistemului de învățământ.
„Teoretic în timpul orei elevii nu au acces la telefon. Dar acasă pot folosi fără nicio problemă, să vină cu referatele făcute de acasă cu ajutorul AI-ului", a declarat Claudia Nițu, director liceul Energetic Constanţa.
„Poate ajuta foarte tare dacă este folosit cum trebuie, dacă ştii ce să cauţi, dacă ştii ce să îi ceri, poate fi folosit şi te poate ajuta în sensul ăsta", a spus Adrian Timotei, şef departament grafică.
În plus, specialiștii atrag atenția asupra faptului că inteligența artificială poate afecta grav creativitatea copiilor, dacă este folosită în mod excesiv.
„Nu toate informaţiile de acolo sunt şi corecte iar copiii nu ştiu să le valideze ca fiind corecte sau incorecte, de aceea au nevoie şi de sprijinul părinţilor să caute şi din alte resurse", a declarat Corina Pop, psiholog.














