Românii care speră să achiziţioneze locuinţe la preţuri mai decente abia așteaptă să se spargă bula imobiliară. Acest segment pare desprins de realitatea economică din ţara noastră şi de puterea de cumpărare a oamenilor, având în vedere costurile uriaşe pe care le implică o tranzacţie imobiliară.
Chiar şi părerile specialiştilor sunt împărţite. Dacă unii susţin că proprietarii şi dezvoltatorii nu pot "lăsa" la preţ, alţii anticipează o cădere a pieței chiar şi cu 50%.
Speranţe deşarte de ieftinire
Speranţele ca prognoza ieftinirii să devină realitate sunt însă, la ora actuală, aproape nule. Şi asta pentru că, dincolo de coordonatele bancare, în ecuaţie mai intră costurile reale de producţie ale unei locuinţe. La acest capitol, constructorii sunt categorici: nu se poate vorbi de o asemenea scădere semnificativă de preţ.
"Am auzit şi eu, la ştirile TV, că ar urma să asistăm, în România, la o prăbuşire a pieţii imobiliare, iar preţurile apartamentelor să scadă cu până la 50%. Sincer, am zâmbit, dar m-am gândit la tineri, ei vor avea speranţe deşarte. Şi să vă explic şi de ce.
La Constanţa, preţul pe metrul pătrat construit sare de 1.500 de euro, în general este în jur de 1.700-1.800 de euro. Nu discutăm de cazurile în care preţul depăşeşte 2.000 de euro, unde intervin alţi factori.
Dar cum de s-a ajuns la 1.700 de euro, de unde este această cifră, a căzut din cer? Nu! Este generată de costurile pe care le avem noi, constructorii, şi care nu pot fi evitate.
Să facem un calcul simplu: avem preţul terenului, materialele de construcţii - cărămidă, BCA, ciment, nisip, fier fasonat, amorse, tencuială etc., apoi instalaţiile sanitare, electrice, gresie, faianţă, uşi, termopane. Toate costă! Adăugaţi mâna de lucru, plata muncitorilor, a zidarilor, electricienilor, instalatorilor.
Salarii, bonusuri şi ţineţi cont că, de anul acesta, am pierdut şi o serie de facilităţi fiscale, este tot mai dificil să ne păstrăm muncitorii buni.
Peste toate acestea, mai avem taxele şi impozitele la stat, iar dacă nu le plăteşti la timp, Fiscul te execută imediat.
Trebuie să avem şi noi un profit, pentru că nu desfăşurăm o activitate de amorul artei, dar mare parte din banii care rămân la finele unui proiect îi reinvestim, cumpărăm scule şi utilaje noi.
Având în vedere aceste cheltuieli, cum credeţi că am putea vreodată să vindem cu 900 de euro metrul pătrat? Poate doar dacă am primi subvenţie de la stat, dar aceasta este, în opinia mea, o utopie”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, un inginer constructor.
Prăbușire a tranzacțiilor în aprilie
Nici proprietarii nu le-au ieftinit, dar nici clienţii nu prea au mai cumpărat. Datele oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că în luna aprilie 2025 numărul tranzacțiilor a scăzut semnificativ față de luna anterioară. Printre motive se numără incertitudinile economice și alegerile prezidențiale.
În luna aprilie 2025 numărul tranzacțiilor a scăzut semnificativ față de luna anterioară: București: -23%; Cluj: -24%; Timiș: -13%, Constanța: -20% tranzacții.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în aprilie 2025, în București – 7.490, Ilfov – 3.845 și Timiș – 2.677. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 102, Alba – 286 și Ialomița – 291.



















