Comisia Europeană a dat undă verde grupului ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, să preia ArcelorMittal Tubular Products Iași de la grupul internațional ArcelorMittal, fondat de afaceristul indian Lakshmi Mittal.
Decizia a fost emisă marți, în baza regulamentului Uniunii Europene referitor la concentrările economice, confirmând că operațiunea nu prezintă probleme în materie de concurență. Așadar, Metinvest va dobândi controlul asupra fabricii din Iași – unul dintre cei mai importanți producători locali de țevi sudate din oțel carbon. Tranzacția a fost analizată printr-o procedură simplificată.
Lui Rinat Ahmetov îi iese mișcarea legată de ArcelorMittal Tubular Products Iași
Miliardarul ucrainean, concurentul lui Dorinel Umbrărescu în povestea preluării combinatului siderurgic Liberty Galați, are motive de bucurie. „Comisia a concluzionat că operațiunea notificată nu ridică probleme de concurență, având în vedere poziția combinată limitată pe piață a companiilor implicate în urma tranzacției propuse”, se arată într-o informare de presă publicată pe site-ul Comisiei Europene.
Fabrica din Iași era controlată în proporție de 99,96% de ArcelorMittal Tubular Products Holding BV, parte din Grupul ArcelorMittal. În raportul financiar din 2025, unitatea era „clasificată ca activ de vânzare” încă de pe 30 iunie. În paralel, ArcelorMittal a demarat procedurile pentru vânzarea fabricii din Roman, după o perioadă de pierderi financiare și de reducere a activității.
Orașul Iași are o poziție bună din punct de vedere strategic, oferind acces la infrastructura feroviară și rutieră. Acest aspect e un plus în ecuația aprovizionării cu materii prime și a distribuției de produse metalice în partea estică a Europei.
ArcelorMittal Tubular Products Iași, cifre alarmante
În 2024, ArcelorMittal Tubular Products Iași a raportat o pierdere netă de 66,49 de milioane de lei. În 2023 s-a consemnat o pierdere de 15,86 milioane de lei, iar în 2022 una de 17,15 milioane de lei.
Potrivit datelor apărute pe listafirme.ro, din 2000 și până în prezent, compania a înregistrat profit în doar trei ani: 2016 (1,68 milioane de lei), 2018 (5,04 milioane de lei), 2021 (59,43 de milioane de lei).
La finalul anului trecedent, ArcelorMittal Tubular Products Iași a raportat un număr de circa 170 de angajați, toți aceștia urmând a fi preluați de noul proprietar.
Planuri importante pentru Metinvest
Metinvest vizează extinderea capacității de producție pe teritoriul UE, planul cuprinzând Promet Steel (Bulgaria) și Ferriera Valsider (Italia). Compania ucraineană a confirmat recent pentru Kallanish interesul de a achiziționa producătorul român de oțel Liberty Galați, aflat în dificultate. Totodată, Metinvest ridică o fabrică mixtă de oțel plat cu emisii reduse împreună cu Danieli, în Piombino (Italia).
Deținerea unei fabrici de țevi în România ar permite grupului controlat de Ahmetov să își extindă rețeaua de producție.
„Metinvest este în prezent unul dintre cei mai mari furnizori de materii prime (tablă laminată la cald) pentru acest tip de producție în sud-estul Europei. Piața este atractivă pentru companie datorită creșterii consumului de oțel și a extinderii clusterului industrial din România”, a declarat Oleksandr Syryk, directroul general al firmei germane de consultanță MCI, notează Apix
Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina
Trecem acum la Rinat Ahmetov. Putem spune că fondatorul Capital Management Group - cel mai mare grup financiar și industrial diversificat din Ucraina, este cel mai bogat om din țara lui.
Ahmetov deținea și oțelăriile Azovstal și Illich Iron & Steel Works, cu sediul în Mariupol, distruse de trupele Kremlinului.
Un alt detaliu important? Super-afaceristul e patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, care l-a avut, în trecut, pe reputatul Mircea Lucescu pe postul de antrenor principal.
În iulie 2025, Ahmetov era cotat ca fiind a 390-a cea mai bogată persoană din lume, cu o avere estimată la 7,9 miliarde de dolari.



















