Jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki a devenit numărul 1, după ce a învins-o pe Simona Halep în finala de la Australian Open. Presa a lăudat-o mult, la fel ca și sponsorul Adidas, care a umilit-o pe jucătoarea din România. Dar euforia nu a ținut mult și daneza a pierdut supremația.
Devenită numărul 2 mondial, Wozniacki a fost eliminată în turul secund al turneului WTA de la Miami (SUA), dotat cu premii totale de 7,972 milioane dolari, fiind învinsă în trei seturi, 0-6, 6-4, 6-4, de portoricana Monica Puig, într-o partidă disputată vineri, potrivi Agerpres. Puig, campioana olimpică de la Rio, a pierdut fără drept de apel primul set (0-6), însă apoi a revenit şi le-a câştigat pe următoarele două cu acelaşi scor (6-4), impunându-se după o oră şi 54 minute de joc, în faţa finalistei de anul trecut a competiţiei din Florida.
Acest rezultat o avantajează pe românca Simona Halep, actualul lider mondial, care îşi va mări avansul faţă de Wozniacki în clasamentul mondial după acest turneu. Halep urmează să joace sâmbătă seara în turul al treilea la Miami, împotriva polonezei Agnieszka Radwanska.
Într-un alt meci disputat vineri, americanca Venus Williams, cap de serie numărul 8, a dispus cu 7-5, 6-4 de rusoaica Natalia Vihlianţeva, iar în turul următor o va înfrunta pe olandeza Kiki Bertens (nr.29), învingătoare cu 5-7, 7-6 (7/5), 6-1 în faţa americancei Varvara Lepchenko.
Vezi și Mutare TOTAL NEAȘTEPTATĂ a colosului Lidl! Este pentru prima oară când gigantul face asta în România
Rezultate - turul 2:
Elina Svitolina (Ucraina/N.4) - Naomi Osaka (Japonia) 6-4, 6-2
Monica Puig (Porto Rico) - Caroline Wozniacki (Danemarca/N.2) 0-6, 6-4, 6-4
Johanna Konta (Marea Britanie/N.11) - Kirsten Flipkens (Belgia) 6-4, 6-3
Jelena Ostapenko (Letonia/N.6) . Timea Babos (Ungaria) 6-4, 6-4
Beatriz Haddad Maia (Brazilia) - Shuai Zhang (China/N.31) 6-3, 6-2
Sofia Kenin (SUA) - Daria Kasatkina (Rusia/N.19) 3-6, 6-2, 6-2
Petra Kvitova (Cehia/N.9) - Arina Sabalenka (Belarus) 7-5, 3-6, 6-3
Ashleigh Barty (Australia/N.21) - Claire Liu (SUA) 6-0, 7-6 (7/0)
Daria Gavrilova (Australia/N.26) - Andrea Petkovic (Germania) 7-6 (7/3), 6-4
Venus Williams (SUA/N.8) - Natalia Vihlianţeva (Rusia) 7-5, 6-4
Kiki Bertens (Olanda/N.29) - Varvara Lepchenko (SUA) 5-7, 7-6 (7/5), 6-1
Johanna Konta (Marea Britanie/N.11) - Kirsten Flipkens (Belgia) 6-4, 6-3
Danielle Collins (SUA) - Coco Vandeweghe (SUA/N.16) 6-3, 1-6, 6-1
Donna Vekic (Croaţia) - Elena Vesnina (Rusia/N.24) 6-3, 6-7 (4/7), 6-1
Maria Sakkari (Grecia) - Anett Kontaveit (Estonia/N.28) 6-4, 6-1
Rivala Simonei Halep, Caroline Wozniacki, îngenunchiată! Simona Halep în extaz
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

18 minute în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



