Dorinel Umbrărescu are concurență serioasă, se pare, când vine vorba de salarii. Este un fapt știut că oferă lefuri bune ca să aibă mână de lucru, dar și ca să reușească să ducă toate proiectele la bun final, în cel mai scurt termen. În ultimii ani, însă, s-a trezit că turcii care au luat o mulțime de lucrări la noi în țară dau lefuri greu de egalat. Zilele acestea, de exemplu, un muncitor de pe secțiunea IV a autostrăzii Sibiu-Pitești a povestit ce leafă regească încasează.
Nicu a stat 27 de ani în Italia, dar s-a decis să se întoarcă în România după ce a văzut oferta constructorului turc. Acum, după ce a început să-și încaseze leafa, spune, cu mândrie:
„Nu mai plec niciodată din țară. Îndemn pe toată lumea care e afară, care vrea să vină în România, să o facă, să fie serioși, să muncească, pentru că vor fi foarte apreciați. Să facă în România ce fac și acolo, pentru că se poate merge înainte mult mai bine ca în afară”.
Nu este de mirare că are un asemenea discurs, dacă încasează de la firma Majyo Insaat și 1.500 de euro. Suma de pornire pe care o oferă „dușmanii” lui Dorinel Umbrărescu este de 930 de euro.
Ce salarii dă Dorinel Umbrărescu pentru muncitorii săi. Unii au venit în țară special ca să prindă un loc în echipa UMB
Nu doar constructorul turc dă sume importante, ci și Regele Asfaltului. Se spune că un simplu șofer din echipa sa încasează mai bine decât un primar! Sunt muncitori care au venit în țară și se roagă să mai aibă UMB lucrări și anii următori. Din lefurile lor, pot să-și susțină familiile.

„Da, ce vedeți aici, suntem întorși în România din Italia. Împreună cu familiile. Am lucrat 15 ani tot la autostrăzi, dar în Italia. Umbrărescu ne-a făcut oferte de nerefuzat. Vă spun sincer, ne-a dat salariu mai mare ca în Italia. Am făcut ședințe de familie, cu toții, și am hotărât să ne întoarcem acasă. E bine, suntem mulțumiți, sperăm că statul român îi va da domnului Umbrărescu lucrări 10-20 de ani de-acum înainte, ca patronul să ne poată plăti în continuare, noi să facem autostrăzi și toată lumea să fie mulțumită”, au recunoscut lucrătorii, pentru Buzoienii.ro.



















