Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, a ordonat, în ultimii ani, construirea ilegală a mai bine de 10 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz din partea de est a Bucureștiului, potrivit unei investigații a jurnaliștilor de la Recorder.
Conform oamenilor de presă, edilul a dat ordine cu privire la ridicarea a 11 drumuri deasupra unor magistrale de gaz pentru a deservi ansamblurile imobiliare construite în ultimul deceniu în zona Brățării, un raport de expertiză obținut de jurnaliști arătând că normele legale de protejare a conductelor nu au fost respectate.
După dezvoltarea subiectului în spațiul public, Robert Negoiță a declarat, joi, că e datoria celor de la Transgaz să facă lucrările necesare pentru evitarea oricărui pericol, în condițiile în care compania a anunțat că a trimis în mod constant sesizări în legătură cu faptul că noile drumuri reprezintă un risc la adresa cetățenilor, având în vedere presiunea suplimentară exercitată asupra conductelor.
Nevinovatul Robert Negoiță: „Acele drumuri nu sunt inventate de mine”
Negoiță a declarat, în cadrul unei intervenții la Digi24, că proprietarul rețelei „trebuie să ia măsurile care se impun”. „Eu n-am de unde să știu dacă este sau nu risc iminent”, a adăugat primarul de sector, în ciuda sesizărilor efectuate anterior. În continuare, Robert Negoiță a găsit de cuviință să lanseze săgeți.
„Noi facem o grămadă de lucruri bune de care nu vă interesează. Dumneavoastră vorbiți despre o chestiune absolut marginală. Drumurile acelea, de când era exploatarea agricolă, au existat, au fost circulate de utilaje grele, tractoare și așa mai departe. Nu sunt drumuri pe care le-a inventat Negoiță acum. Dacă ele sunt neprotejate și dacă au fost neprotejate... Sunt în proprietatea Transgaz, care încasează mulți bani de la fiecare dintre noi.
Dacă există o problemă acolo, să o rezolve. Acel drum nu e inventat de mine. Acum trec mașini mici pe acolo. N-am o problemă, dacă este pericol, așa cum susțin unii. Este un material cu rea-credință făcut, luat așa, de la colț de stradă, pe surse...”, a declarat edilul
Ce răspuns a dat primarul în momentul în care a fost întrebat dacă a cerut un aviz de la Transgaz
Totodată, Robert Negoiță a fost chestionat dacă a cerut avizul din partea Transgaz pentru cele 11 drumuri. Fără ezitări, el a spus că nu a fost nevoit să facă acest pas.
„Pe drumuri existente, pe care le reabilitezi, n-ai nevoie de autorizație de construire pentru refacere drum, din ce știu eu”, a adăugat Negoiță
Negoiță și sesizările primite de la Transgaz: „Oricine vrea să facă ceva, se găsesc 100 să-l împiedice”
În privința sesizărilor primite de la Transgaz pentru sistarea lucrărilor, întrucât acestea constituie un pericol uriaș pentru populație, Negoiță a transmis că „există sesizări din partea tuturor, pentru că, la noi aici, oricine vrea să facă ceva, se găsesc 100 să-l împiedice să-și facă treaba”.
„Mi se pare că dumneavoastră puneți problema foarte greșit. Ideea e așa: atâta vreme cât există drum acolo, cine ar fi trebuit să se asigure că țevile sunt protejate? Răspunsul meu este clar: Transgaz, pentru că-i țeava dumnealor, nu e a mea, nu-i a Primăriei Sectorului 3. Gazul care e taxat pentru că trece pe țeava respectivă, încasează Transgaz, nu Primăria. În consecință, hai să-și facă treaba.
Proprietarul rețelei trebuie să ia măsurile care se impun. Dacă Transgaz și-a construit țeava corect și a protejat-o sau nu, eu n-am de unde să știu chestiunea asta”, a mai avut de spus Negoiță













