Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat miercuri seara la B1 TV, că 'în partid nu s-a discutat de o variantă sigură de premier, până astăzi, când am luat decizia să-l propunem pe Cîțu pentru funcția de prim-ministru din partea PNL'.
"La noi în partid nu s-a discutat de o variantă sigură de premier, până astăzi, când am luat decizia să-l propunem pe Cîțu pentru funcția de prim-ministru din partea PNL. Pentru noi, cel mai important lucru este să avem cel mai repede un guvern, o majoritate solidă, ca să trecem țara prin acestă iarnă care este destul de complicată pentru că după cum vedeți avem criza COVID, o iarnă destul de agresivă și urmează un an care nu putem spune ca vă fi extraordinar de bun.
Sunt foarte multe măsuri importante de luat pe zona de finanțe și pe zone economică, astfel încât banii europeni să vină cât mai repede și din punct de vedere economic România să crească și odată cu campania de vaccinare să intrăm în normalitate", a spus Sighiartău.
Întrebat de ce a fost nevoie de o întrevedere între președintele Klaus Iohannis și Cîțu, înainte de ședința în care l-a desemnat candidat la funcția de premier, din partea PNL, Sighiartău a răspuns că Florin Cîțu și-a câștigat simpatia partidului prin faptul că a gestionat extraordinar finanțele țării într-o perioadă atât de dificilă.
"Nu putem spune că a fost o negociere. PNL prin vocea lui Orban a avut mai multe propuneri care au fost agreate cu președintele Românie. Florin Cîțu a trecut România prin cea mai grea criză. El a preluat bugetul României într-o stare de criză. Aveam 50 de miliarde de lei datorii, buget lăsat de PSD, o lipsă de credibilitate pe piețele externe și am taversat o criză sanitară care a generat o criză economică. Cîțu s-a comportat extraordinar și a fost unul dintre miniștrii extrem de importanți care au reușit să-și confirme reputația de finanțist in aceasta perioadă. A creat condițiile de relansare economică", a declarat secretarul general al PNL, informează b1.ro
Citește și:
Vești importante pentru toți românii: Anul 2021 vine cu noi scumpiri la curentul electric
Legea a fost promulgată! Vestea mult așteptată de angajații români
Schimbări majore! Pensiile au parte de modificări începând cu noul an













