Un startup pornit de trei antreprnori români bifează o nouă performanță uimitoare, după ce în urmă cu câteva luni a reușit să atragă o finanțare de 165 de milioane de dolari. Este vorba despre Dexory, care se pregătește să deschidă oficial sediul central din Statele Unite ale Americii. Specializată în soluții inteligente și roboți pentru depozite, compania a fost fondată în anul 2022 de trei tineri antreprenori care sunt prieteni încă din adolescență.
La câteva luni după a atras o finanțare de 165 de milioane de dolari, Dexory, un startup pornit de trei antreprenori români la Londra, deschide oficial sediul central din SUA, la Nashville, statul Tennessee.
Afacerea cu care trei români vor să cucerească lumea
Dexory, specializată în soluții inteligente și roboți pentru depozite, a fost fondată de către Andrei Dănescu, Adrian Negoiţă şi Oana Jinga în 2022. Fondatorii, care sunt prieteni de când erau în școală în România, s-au mutat în Marea Britanie în urmă cu un deceniu, având experiență acumulată în roluri de inginerie și tehnologie în Formula 1, la Google și IBM. Inițial, startup-ul se numea BotsAndUS, iar ulterior, cei trei fondatori i-au schimbat numele în Dexory.
Startup-ul are în prezent clienţi de talie mondială, precum Ikea, DHL, GXO, Maersk, DB Schenker, Stellantis şi Jaguar, fiind prezent în SUA, Canada, Mexic, Australia şi Orientul Mijlociu. Roboţii sunt produşi integral în Marea Britanie.
Inaugurarea sediului central din SUA reprezintă un moment extrem de important
Sediul central din SUA are o suprafață de circa 4.645 de metri pătrați și va funcționa ca bază dedicată de implementare, centru de dezvoltare și mediu de demonstrații live pentru compania din America de Nord. Inaugurarea marchează cea mai recentă etapă importantă dintr-o perioadă de creștere susținută a companiei pe piața nord-americană. De la stabilirea prezenței sale inițiale în SUA în 2024, Dexory a finalizat rundele de finanțare de serie B și serie C, a lansat robotul autonom de nouă generație și și-a consolidat echipa de conducere din SUA.
„Statele Unite reprezintă o piață esențială pentru Dexory. Această facilitate reflectă angajamentul nostru pe termen lung de a oferi o valoare mai mare clienților din America de Nord”, a declarat Andrei Danescu, cofondator și CEO al Dexory. „Amploarea regiunii, cerințele clienților și complexitatea operațională duc rețelele de depozite la limitele lor. Tocmai acolo Dexory excelează. Cu cât mediul este mai solicitant, cu atât impactul datelor noastre în timp real și al informațiilor utile pe care le oferim este mai mare.
Rezultatele vorbesc de la sine: o bază de clienți care include acum GXO, Maersk, DHL, NFI, ODW Logistics, Flexport, Iron Mountain, Stellantis și GE Appliances, printre mulți alții. Toți utilizează DexoryView pentru vizibilitate continuă, în timp real, asupra operațiunilor lor de depozitare”, au transmis reprezentanții companiei.
Ce au special roboții „românești”
Roboții Dexory au o înălțime de până la 12 metri și pot astfel să captureze date și imagini din depozit în timp real. Apoi, cu ajutorul unei tehnologii denumite digital twin (n. red. geamăn digital) se realizează analiza instantanee a stocurilor, a gradului de ocupare și a mișcării stocurilor.
Tehnologia “digital twin” oferă apoi acces instantaneu la datele capturate, evidențiind orice discrepanțe cu alte sisteme de monitorizare a stocului (WMS), într-un format digital intuitiv, ușor de accesat.
Datele extrase ajută la rezolvarea rapidă a provocărilor operaționale, sporesc eficiența (permițând depozitarea și acuratețe ridicată în procesul de picking) și generează informații valoroase asupra operațiunilor depozitului, cum ar fi fluctuația în timp real a gradului de ocupare, planificarea rutelor de picking etc. Toate aceste operațiuni erau realizate manual în trecut.
În plus, inteligența artificială oferă sugestii de optimizare în timp real, pentru planificarea mai precisă a resurselor și pentru un management mai eficient al forței de muncă.


















