Turiștii care în aceste zile s-au aflat în stațiunea Colibița din județul Bistrița-Năsăud au avut parte de o experiență extrem de neplăcută. Pentru 24 de ore, stațiunea a rămas fără apă potabilă, după ce operatorul local a decis sistarea furnizării, pe fondul secetei. Nu este însă prima oară când stațiunea bistrițeană rămâne fără apă în acest sezon estival.
Colibița este una dintre cele mai populare stațiuni din țara noastră, mii de turiști ajungând aici în fiecare an. Cei care s-au aflat în această perioadă în stațiunea bistrițeană au avut însă parte de o experiență neplăcută.
O stațiune turistică importantă a rămas fără apă
Mai exact, în perioada 27-28 august 2024, timp de 24 de ore, Colibița a rămas fără apă potabilă. Pe fondul secetei, principalul furnizor de apă şi servicii de canalizare pentru județul Bistriţa-Năsăud a decis sistarea furnizării apei. Această situație a afectat toate pensiunile și hotelurile din zonă.
„În contextul lipsei de precipitaţii din această perioadă, punctul de captare care asigură alimentarea cu apă a localităţii Colibiţa este considerabil afectat.
Debitul apei din punctul de captare fiind foarte scăzut şi insuficient pentru a asigura funcţionarea serviciului de furnizare a apei la parametrii optimi, pentru că nivelul apei din rezervor să atingă cote optime, compania noastră anunţă abonaţii din localitatea Colibiţa că vom întrerupe furnizarea apei potabile (...) până mâine, 28 august 2024, la ora 10,00 (estimativ)", se arată în anunţul postat, marţi, pe pagina de socializare a operatorului Aquabis.
Nu este pentru prima dată când stațiunea Colibița a rămas fără apă în acest sezon estival. La fel s-a întâmplat şi în intervalul 22-23 august 2024.
Și alte localități din zonă s-au confruntat cu aceeași problemă
În cursul zilei de marți, 27 august 2024, și localitatea Bistriţa Bârgăului, situată în aval de lacul de acumulare Colibiţa, a rămas fără apă. Situația a survenit după ce un dig din zona uzinei tehnice s-a surpat, ceea ce a dus la creșterea turbidității apei.
Potrivit primarului comunei Bistriţa Bârgăului, este vorba despre un dig de pământ care nu fusese întărit cu piatră şi care a fost spălat de apele râului Bistriţa Ardeleană. În privința situației din stațiunea Colibița, edilul susține că seceta din acest an este una fără precedent, unul dintre pârâurile care asigura resursa de apă, Făgeţel, secând în totalitate.
Staţiunea turistică de interes local Colibiţa este situată în apropierea lacului de acumulare cu acelaşi nume, la poalele Munţilor Călimani.


















