România a ajuns să întoarcă banii cu lopata datorită sistemului medical, care scoate de la străini aproximativ 20 de milioane de euro, anual

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 10-05-2025 19:36

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sistemul medical din România, despre care unii spun că are multe hibe şi lipsuri, a reuşit să atragă de la străini, în 2024, aproximativ 20 de milioane de euro.

Cum? Prin ceea ce se numeşte turism medical.

Citiţi şi: Liste de așteptare cu mii de pacienți. Situație fără precedent la un spital dintr-un mare oraș al României

Străinii vin la noi ca să se vindece

Foarte mulţi străini consideră că serviciile medicale din România sunt mai ieftine decât în ţările lor. Au şi încredere în priceperea doctorilor, astfel că aleg să se trateze la noi. Cei mai mulți vin pentru tratamente stomatologice și operații estetice, pentru că intervențiile sunt mai ieftine decât în țările lor. Numărul străinilor este completat de românii care locuiesc peste hotare.

Stomatologii confirmă că numărul pacienților care vin de peste hotare este tot mai mare, conform Pro TV.

Potrivit statisticilor, numai în 2023 au fost 30.000. Cei mai mulți au ajuns la noi pentru tratamente stomatologice complexe. Urmează operațiile estetice, chirurgia obezității, procedurile de wellness și recuperare. Sumele cheltuite de straini trec de 22 de milioane de euro.

"Mi-am făcut implanturi pentru măsele, sunt foarte, foarte mulțumit. E perioada de vindecare acum de 6 luni, în septembrie mă voi duce pentru lucrarea definitivă. Sunt costuri de 2 ori mai ieftine decât în Germania", a declarat un român stabilit în Germania, dar care a venit în ţară ca să se trateze.

Sistemul medical românesc, împărţit

Academicianul prof. dr. Ioanel Sinescu, președintele Asociației Române de Urologie (ARU), este de părere că sistemul medical românesc are şi părţi bune, dar şi rele.

"Sistemul medical românesc, din punct de vedere al urologiei, are părți bune, dar și unele mai puțin bune, și nu mă refer la cât de mulți roboți avem. Nu robotul este piatra de temelie.

Faptul că ai tehnologia cea mai buna nu îți garantează și rezultatul cel mai bun. Pentru că eu pot fi chirurg bun, adică îndemânatic, dar, dacă nu am un diagnostic corect și operația mea este incompletă, nu am rezolvat nimic pentru bolnav: îl angajez pe o traiectorie la capătul căreia se va prăpădi", a declarat dr. Ioanel Sinescu.

El a punctat că urologia românească e "foarte bine cotată la nivel european".

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri