Occidentalii se bat pentru acest produs, care este considerat a fi o adevărată delicatesă. Până acum, rușii exportau masiv acest produs.
Așadar, sancțiunile economice impuse în urma războiului din Ucraina au lăsat cale liberă românilor să intre pe o piață unde Rusia făcea legea!
Vorbim despre un produs care face senzație în țări bogate precum Germania și Elveția și se vinde chiar și cu 2.000 de euro.
Delicatesa ajunge în Elveția, Germania, Italia sau chiar Belgia. Nu mai puțin de patru tone de pește nisetru siberian vor ajunge din Santăul Mic, Bihor, până în Elveția.
E vorba de două bazine din lacul de șapte hectare care au fost golite pentru export.
Cererea este însă mult mai mare, însă în România există puține crescătorii de sturioni, pentru că majoritatea importurilor se făceau din Rusia.
Nisetrul siberian este o specie de sturion, în care 30% din greutatea femelei e reprezentată de icre.


















