Recent, Camera de Comerț Americană (AmCham) a efectuat un sondaj privind calitatea mediului investiţional din țara noastră. Concluziile sondajului arată că România este una dintre cele mai bune destinații pentru companiile străine care vor să investească în regiune. Conform studiului, intențiile de investiții ale companiilor rămân într-un trend pozitiv. Astfel, aproximativ 72% dintre firme şi-au planificat investiții în acest an în țara noastră.
Investitorii au încredere în potențialul economic al României, acest lucru fiind reflectat de intențiile de creștere a planurilor de investiții. În aceste condiții, nivelul de apreciere a climatului investiţional din țara noastră rămâne pozitiv (46%). În topul preocupărilor investitorilor au revenit politica fiscală şi nivelul de impozitare din România.
„AmCham România a prezentat rezultatele sondajului anual privind calitatea climatului investiţional şi de afaceri. Ediţia a şasea indică optimismul membrilor AmCham şi încrederea în potenţialul economic al României, confirmat de menţinerea unor intenţii consistente de investiţii în următoarele 12 luni, dar şi de planuri de extindere în orizontul următorilor 3 ani”, a anunțat AmCham.
(CITEȘTE ȘI: Impozit de 70% pentru acești români. Reglementarea a intrat în vigoare în prima zi a lunii iulie)
Tot mai multe companii aleg să investească în România
Conform cercetării, aproximativ 46% dintre companiile participante au acordat un calificativ bun climatului investițional din țara noastră. Este același nivel de apreciere din 2021, dar cu mult peste cel din anul 2019, când a fost de 36%. Totuși, calificativul este în scădere față de anul 2023, când a fost 51%.
Reprezentanții AmCham susțin că România este cea mai bună destinație de investiții din regiune. Companiile sunt atrase și de calitatea de membru al NATO, pe care o are țara noastră, dar și de perspectivele aderării la OECD. Printre avantajele care au fost remarcate se numără și capitalul uman, cadrul fiscal și dimensiunea pieței. Investitorii apreciază nivelul de impozitare, considerând că acesta este esențial pentru a aduce prosperitate.
Totuși, investitorii sunt îngrijorați de măsurile fiscale adoptate anul trecut în țara noastră, care s-au dovedit ineficiente în reducerea deficitului bugetar.
„Pe fondul măsurilor fiscale de anul trecut, care nu au avut ca efect reducerea deficitului bugetar, sistemul fiscal revine între principalele îngrijorări ale mediului de afaceri, context în care reiterăm susţinerea AmCham Romania pentru menţinerea sistemului cotei unice de impozitare, în continuare cea mai potrivită variantă pentru stadiul de dezvoltare şi complexitate al economiei României”, a declarat preşedintele AmCham Romania, Cristian Sporiş.
(NU RATA: România va exporta lapte și pește în China. Protocoalele semnate deschid noi oportunități pentru țara noastră)













