România se află printre statele europene în care rezervele de apă scad într-un ritm constant și îngrijorător, potrivit unei analize realizate de cercetători de la University College London, în colaborare cu Watershed Investigations și publicația The Guardian.
Studiul se bazează pe peste 20 de ani de date satelitare și indică o schimbare structurală în distribuția apei pe continent, cu efecte directe asupra agriculturii, alimentării populației și ecosistemelor dependente de apa subterană.
Cercetarea arată că sudul și sud-estul Europei, inclusiv România, se confruntă cu o pierdere progresivă a apei stocate în sol și în pânza freatică, în timp ce nordul continentului devine tot mai umed. Tendința este corelată direct cu schimbările climatice și cu modificarea regimului de precipitații.
Datele satelitare „cântăresc” apa din sol, râuri și pânza freatică
Oamenii de știință au analizat date colectate între 2002 și 2024 de sateliți care măsoară variațiile câmpului gravitațional al Pământului. Deoarece apa are masă semnificativă, modificările nivelurilor din râuri, lacuri, sol, ghețari și ape subterane se reflectă în semnalul gravitațional detectat din spațiu. Această metodă permite estimarea cantității totale de apă stocată pe uscat, dincolo de măsurătorile clasice la sol.
Rezultatele indică un dezechilibru accentuat între diferite regiuni ale Europei. Scandinavia, părți din Regatul Unit și Portugalia înregistrează o creștere a nivelului de umiditate, în timp ce zone extinse din sud și sud-est, inclusiv România, Spania, Italia, Franța, Germania, Elveția și Ucraina, pierd constant rezervele de apă.
Sudul și estul Europei se usucă accelerat, avertizează cercetătorii
Profesorul Mohammad Shamsudduha, specialist în criza apei și reducerea riscurilor la University College London, afirmă că tendințele observate în stocurile totale de apă terestră sunt strâns corelate cu datele climatice. El avertizează că aceste rezultate ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru decidenții politici care încă sunt reticenți în privința reducerii emisiilor.
„Nu mai vorbim despre limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. Cel mai probabil ne îndreptăm spre 2 grade peste nivelurile preindustriale și vedem deja consecințele”, a declarat Shamsudduha. Potrivit acestuia, efectele nu mai sunt teoretice sau viitoare, ci se manifestă deja prin secete mai frecvente, stres hidric și instabilitate în sistemele agricole.
Apa subterană, considerată mai rezilientă, este și ea în declin
Cercetătorii au separat datele privind apa subterană din totalul stocurilor de apă terestră pentru a evalua comportamentul acestei resurse considerate, în mod tradițional, mai stabilă decât apa de suprafață. Analiza arată însă că și pânza freatică urmează același trend descendent în mare parte a Europei.
Chiar și în regiunile unde cantitatea anuală de precipitații rămâne relativ constantă sau crește ușor, distribuția ploilor s-a modificat semnificativ. Aversele intense de vară favorizează scurgerile rapide și inundațiile, fără a contribui eficient la reîncărcarea pânzei freatice, în timp ce perioadele de secetă se prelungesc.
România, vulnerabilă prin agricultură și alimentarea cu apă
Pentru România, această tendință are implicații directe asupra agriculturii, sector puternic dependent de resursele de apă subterană, dar și asupra alimentării populației cu apă potabilă, în special în zonele rurale și în orașele mici. Scăderea umidității solului afectează randamentele agricole, iar rezervele subterane mai reduse cresc riscul de restricții în perioadele de secetă prelungită.
Deși studiul nu intră în detalii regionale la nivel național, poziționarea României în categoria statelor aflate pe traiectoria de uscare accentuată indică o vulnerabilitate structurală pe termen lung.
Strategia Uniunii Europene încearcă să răspundă presiunii asupra apei
Datele Agenției Europene de Mediu arată că, între 2000 și 2022, cantitatea totală de apă extrasă din surse de suprafață și subterane în Uniunea Europeană a scăzut, însă extracțiile din pânza freatică au crescut cu 6%. Creșterea este legată în principal de alimentarea publică cu apă și de agricultură.
În 2022, apa subterană a reprezentat aproximativ 62% din alimentarea publică cu apă în statele membre și 33% din necesarul pentru agricultură. Comisia Europeană a anunțat că strategia UE privind reziliența la apă urmărește adaptarea gestionării resurselor la schimbările climatice și reducerea presiunilor generate de activitățile umane. Printre obiective se numără îmbunătățirea eficienței utilizării apei cu cel puțin 10% până în 2030.
Pierderile din rețele și infrastructura veche agravează criza
Comisia Europeană avertizează că pierderile de apă din rețelele de distribuție variază semnificativ între statele membre, de la aproximativ 8% până la peste 50%. Reducerea scurgerilor și modernizarea infrastructurii sunt considerate esențiale pentru limitarea efectelor secetei structurale.
Hannah Cloke, profesor de hidrologie la Universitatea din Reading, atrage atenția că tendințele pe termen lung sunt alarmante, mai ales în contextul secetelor severe din ultimii ani. Ea avertizează că soluțiile de tipul construirii unor rezervoare uriașe, care vor deveni operaționale abia peste decenii, nu pot rezolva problemele imediate.
Seceta europeană are efecte în lanț asupra securității alimentare
Potrivit lui Mohammad Shamsudduha, uscarea progresivă a Europei va avea efecte de amploare, afectând nu doar agricultura locală, ci și lanțurile de aprovizionare internaționale. Scăderea rezervelor de apă din Spania, de exemplu, poate influența direct state precum Regatul Unit, care depind de importurile de fructe și legume din sudul Europei.
Cercetătorii subliniază că este necesară o schimbare de paradigmă în gestionarea apei, inclusiv deschiderea către soluții considerate până acum neconvenționale, precum colectarea pe scară largă a apei de ploaie, reutilizarea apelor uzate și separarea strictă a apei potabile de cea destinată altor utilizări.
Tendința globală confirmă o criză a apei în extindere
Fenomenul observat în Europa face parte dintr-un tablou global mai amplu. Zone critice de uscare sunt identificate în Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud, vestul Statelor Unite și în mari regiuni ale Canadei. În Iran, capitala Teheran se apropie de așa-numita „zi zero”, momentul în care apa nu va mai ajunge la robinete, iar autoritățile iau în calcul măsuri de raționalizare severă sau chiar evacuarea parțială a orașului.
Pentru România și restul Europei de sud și sud-est, concluzia cercetătorilor este clară: schimbările climatice nu mai reprezintă un scenariu de viitor, ci o realitate care începe deja să redefinească accesul la una dintre cele mai esențiale resurse ale vieții.
