Potrivit celor mai noi politici ale UE, aceasta poate redirecționa zeci de miliarde de euro către apărare și securitate în țările membre. Decizia considerată istorică a blocului european înseamnă că țara noastră, care a crescut cheltuielile sale militare din februarie 2022 - anul declanșării conflictului armat din Ucraina - poate crește semnificativ valoarea acestora.
Odată cu războiul Rusiei din Ucraina și realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, Uniunea Europeană prioritizează oficial domeniul apărării și securității în țările membre.
Potrivit unei analize a publicației Financial Times, acestea vor putea folosi fondurile de coeziune pentru producția de arme și muniții, precum și pentru construirea ori repararea infrastructurii militare.
Liber la cheltuieli de armament. Aproape 400 de miliarde euro, de cheltuit în plus de statele membre
Schimbarea de politică s-ar aplica la aproximativ o treime din bugetul comun al blocului comunitar. Adică aproximativ 392 de miliarde EUR în perioada 2021-2027. Aceste sume foarte mari vizează reducerea inegalității economice la nivelul țărilor UE.
Până în prezent au fost cheltuite doar aproximativ 5 % din așa-numitele fonduri de coeziune. Cei mai mari beneficiari, printre care Polonia, Italia și Spania, au cheltuit cele mai mici sume alocate.
Normele în vigoare stipulează că fondurile respective nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente de apărare sau pentru finanțarea directă a armatei. În schimb, sunt permise investițiile în produsele cu dublă utilizare, cum ar fi dronele.
Potrivit oficialilor UE citați de Financial Times, în următoarele săptămâni, guvernele statelor membre vor avea mai multă flexibilitate în alocarea fondurilor de coeziune. Acestea vor susține industriile de apărare și proiectele de mobilitate militară, precum consolidarea drumurilor și podurilor.
Achiziționarea de arme rămâne interzisă, însă producția de arme și muniții crește legal
Deși interdicția de utilizare a fondurilor UE în vederea achiziționării acestor arme rămâne în vigoare, noua politică a blocului european autorizează finanțarea pentru creșterea producției de arme și muniții,
Germania este un punct central pentru mobilitatea militară europeană datorită locației sale. Totuși, infrastructura sa de transport este serios afectată. Potrivit Ministerului Economiei din Berlin, Germania urmează să primească 39 miliarde de euro din fondurile de coeziune până în 2027.
România și-a crescut cheltuielile militare de la debutul războiului din Ucraina
Inițiativa este salutară, în egală măsură, pentru statele de la granița estică a UE, inclusiv România. Țara noastră a crescut cheltuielile militare de la invazia Ucrainei de către Rusia, în timp ce alte țări est-europene au suferit o scădere a investițiilor străine de acest tip.
Polonia, în schimb, a exercitat presiuni asupra Comisiei Europene pentru a putea cheltui mai mult pe apărare. În 2024, Varșovia a cheltuit 4,1% din PIB-ul său pe armată (dublul țintei NATO) și planifică să ajungă la 4,7% în anul 2025.
Până în prezent, țările UE au cheltuit relativ puțin din fondurile de coeziune, fiind acordată prioritate fondurilor în valoare de miliarde de euro din PNRR.


















