România rămâne pe primul loc în UE la supraaglomerare severă a locuințelor, potrivit Eurostat. INS confirmă situația: milioane de români trăiesc în case în care fiecare cameră este ocupată la limită. Fenomenul transformă copilăria, afectează performanța școlară și menține cercul sărăciei. Un diagnostic social dur pentru cea mai săracă parte a Europei.
România, lider absolut la supraaglomerarea locuințelor
Statisticile europene fixează România în vârful unui top pe care nicio țară nu și-l dorește. Conform datelor Eurostat, publicate în capitolul dedicat locuirii, România are cea mai mare rată de supraaglomerare severă din Uniunea Europeană. Indicatorul măsoară cazurile în care o locuință este atât de aglomerată încât nu există spațiu minim pentru toți membrii familiei, nici pentru activități elementare precum somn, birou de studiu sau intimitate.
În România, această rată depășește nivelul de 16%, în timp ce media UE se situează în jurul a 7%. Este o diferență radicală, care arată cât de mult s-a adâncit decalajul social în ultimii zece ani. Dacă în Europa de Vest problema este aproape marginală, în România ea definește viața de zi cu zi a milioane de oameni.
INS confirmă, la rândul său, dinamica națională. Statistica locuirii publicată în 2024 arată că un număr important de gospodării au mai mult de trei persoane pe cameră, un nivel de aglomerare asociat în mod normal cu sărăcia severă.
Ce înseamnă, de fapt, supraaglomerarea severă
Indicatorul Eurostat este mult mai dur decât supraaglomerarea simplă. El nu se referă doar la familii numeroase în apartamente mici, ci la cazurile în care nici măcar structura minimă recomandată pentru sănătate și bunăstare nu este respectată.
Concret, o locuință este considerată "sever supraaglomerată" dacă nu există:
– o cameră separată pentru fiecare cuplu,
– o cameră pentru fiecare adult singur,
– o cameră pentru maximum doi copii,
– spațiu pentru activități de studiu sau odihnă.
Rezultatul este un tablou social complicat: familii în care părinții dorm în aceeași cameră cu doi sau trei copii, adolescenți fără spațiu pentru teme, oameni care lucrează de acasă cu greu, lipsiți de orice intimitate.
În România urbană, apartamentele construite în perioada comunistă au fost gândite pentru o populație în creștere și pentru familii medii. Dar densitatea de astăzi le depășește norma inițială. În mediul rural, casele sunt adesea mai mari ca suprafață, dar structura și calitatea lor fac ca multe încăperi să fie improprii pentru locuire.
Copiii sunt cei mai afectați. Impact asupra educației și dezvoltării
Una dintre consecințele cele mai grave ale supraaglomerării apare în rândul copiilor și adolescenților. Eurostat arată că performanța educațională scade atunci când elevii nu au spațiu pentru studiu sau pentru odihnă adecvată. Este o legătură directă, documentată în studii europene.
În România, abandonul școlar este mai ridicat exact în zonele în care rata supraaglomerării este maximă, un indicator care apare în toate analizele INS privind educația.
Copiii care împart același dormitor cu frați mai mari sau cu părinții au un ritm de somn perturbat. Mulți învață la masa din bucătărie, în zgomot, în camere fără lumină adecvată, în care spațiul personal nu există. Această realitate produce diferențe de dezvoltare care devin vizibile la vârsta adolescenței și se adâncesc în primii ani din câmpul muncii.
De ce România rămâne blocată în această problemă
Supraaglomerarea nu este doar o consecință a sărăciei, ci și o consecință a modului în care evoluează piața lucuințelor. România are un paradox statistic rar: este țara cu cel mai mare procent de proprietari din UE, peste 95%, dar și țara cu cele mai deteriorate locuințe, cele mai mari probleme de calitate și cea mai severă aglomerare.
Trei factori principali explică situația actuală:
1. Veniturile mici
Eurostat confirmă că România are unul dintre cele mai mici venituri medii din UE, ceea ce face imposibilă achiziția unei locuințe noi pentru familii tinere.
2. Prețurile mari la chirii și acces dificil la locuințe noi
INS arată că prețul mediu al locuințelor a crescut constant, depășind ritmul salariilor, mai ales în orașele mari.
3. Lipsa investițiilor în locuințe sociale
România construiește sub 500 de locuințe sociale pe an, de aproape 20 de ori mai puțin decât ar necesita cererea reală.
Disparitățile regionale, două Românii care nu se întâlnesc
Datele INS arată că supraaglomerarea este extrem de variabilă între regiuni. București–Ilfov, deși este zona cea mai bogată, are încă o rată ridicată la categoria severă, pentru că prețurile la locuințe sunt inaccesibile pentru majoritatea familiilor tinere.
Moldova, Oltenia și sudul țării rămân zonele cele mai afectate, cu gospodării în care locuiesc patru sau cinci persoane în două camere. Diferențele dintre rural și urban se păstrează, dar nu sunt atât de mari precum în alte domenii sociale. În multe sate, casele sunt vechi, defecte, cu camere iernizate doar parțial, ceea ce limitează numărul camerelor utilizabile.
