România a devenit campioană la import, în Europa. Alimentele pe care românii le cumpără mereu din supermarket sunt aduse din alte ţări, în timp ce agricultorii şi fermierii de la noi se plâng de faptul că nu au unde să îşi vândă produsele.
Din păcate, până la 75% din consumul de orice este adus din afară. De exemplu, importul de fructe din prima jumătate a acestui an a costat 26 de milioane de euro, lucru care se vede în deficitul balanţei comerciale.
Cum a devenit România campioană la import
Deşi avem a cincea ţară din Uniunea Europeană ca terenuri agricole şi cea mai numeroasă populaţie care lucrează în agricultură, România este campioană la import. Românii cumpără mere din Polonia, usturoi din China, roşii greceşti şi brânză italiană sau adusă din Ungaria.
„La importuri suntem campioni și, conform datelor BNR, între 66-75% din consumul de orice, de la mere și haine la autovehicule, vin din import. Și nu e că nu avem noi producție de mere. E penibil să importăm 70% din mere în condițiile în care avem clima necesară să producem câte fructe vrem noi și, mai ales, să le aducem în comerț.
Nu trebuie să reinventăm noi roata sau apa caldă. Ne uităm cum fac polonezii, de exemplu, și putem să facem și noi la noi în țară”, explică economistul șef al UiCredit pe Europa Centrală și de Est Dan Bucșa.
Un alt specialist în economie dă vina pe managerii din agricultură care au peste 65 de ani. Acest lucru impactează negativ modernizarea acestui sector atât de important din economia României.
„Avem manageri de exploatații îmbătrâniți și lucrul ăsta evident că are și implicații majore. Dacă ne uităm la educația celor care fac agricultură sau la ponderea celor care spun că învață meserie la locul de muncă sau la cei care nu au beneficiat de un training complet și s-au bazat doar pe experiența proprie, în România avem ponderea cea mai mare”, a spus Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank.
Cum au reuşit bulgarii să ne ia faţa la agricultură
Un alt detaliu care face România campioană la import este faptul că dimensiunile unei ferme din ţara noastră sunt prea mici pentru a avea o recoltă bogată. Dincolo de seceta care a lovit fermierii în această vară, aceştia nu pot susţine o agricultură eficientă pe o suprafaţă atât de mică – 3,7 hectare.
„Dacă ne uităm la dimensiunea fermelor, dimensiunea medie a fermei în România este 3,7 hectare ceea ce este ridicol, pentru că nu ai cum să faci agricultură eficientă pe o suprafață de 3,7 hectare. Vecinii noștri iarăși pare că au furat startul și ne-au luat-o înainte.
În Bulgaria, dimensiunea fermei e de 5-6 ori mai mare și au o viteză de comasare foarte mare. La noi cred că ar trebui prioritizată stimularea comasării pentru a crește eficiența”, a mai spus Ionuț Dumitru.














