Pe fondul unei legislații care nu încurajează nici muncitorii străini, nici angajatorii, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a transmis că țara noastră riscă să se confrunte cu o nouă nereușită strategică în ecuația gestionării forței de muncă, relatează Forbes România.
Practic, legislația restrictivă poate face ca România să piardă forța de muncă străină în favoarea Spaniei. Ibericii pregătesc măsuri de legalizare pentru peste jumătate de milion de muncitori străini, oferindu-le acestora stabilitate și perspective de integrare. La polul opus, România aplică în continuare politici stricte, bazate pe sancțiuni și constrângeri administrative.
Statul, luat la țintă: „În loc să atragă și să păstreze resursele, România ia măsuri prin care le pierde”
PIFM a transmis că pierderea unei resurse economice deja prezente pe teritoriul României este consecința directă. Muncitorii din străinătate aleg să plece spre state europene care pun pe masă soluții de intrare în legalitate.
„România repetă același model greșit: în loc să atragă și să păstreze resursele, ia măsuri prin care le pierde”, a explicat președintele PIFM, Romulus Badea
De asemenea, el a pus tunurile pe statul român, care „consideră că totul se rezolvă cu amenzi și constrângeri, într-o economie care se schimbă rapid”.
TE-AR PUTEA INTERESA: Joburi în 2026 care ajung la 6.000 de euro pe lună. Ofertele din străinătate includ cazare gratuită și bonusuri pentru orele suplimentare
O întrebare de actualitate: „De ce ar mai rămâne aici?”
Alte țări au adoptat politici de amnistie pentru zeci de mii de muncitori străini, însă România refuză să privească acest pas drept o soluție. PIFM a transmis că muncitorii care ajung în situații de ilegalitate, de multe ori din motive strict birocratice sau din cauza faptului că nu cunosc procedurile, nu au căi de reintrare în legalitate în țara noastră. Practic, repatrierea este singura lor opțiune.
„Există doar repatrierea. Între timp, Spania oferă amnistie pentru 500.000 de oameni. De ce ar mai rămâne aici?”, a întrebat Romulus Badea
În această situație, sancționarea recrutorilor pentru plecarea muncitorilor străini din România face ca fenomenul să accelereze, în condițiile în care alte state din Europa oferă protecție și stabilitate din punct de vedere juridic.
Pierderi majore
PIFM a lansat și un avertisment. Potrivit reprezentanților Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, noile reglementări din domeniul migrației în scop de muncă riscă să blocheze mai bine de 70.000 de solicitări de avize de muncă deja depuse, cu programări stabilite până la data de 30 aprilie 2026, iar impactul bugetar este uriaș. Pentru fiecare lună de întârziere în aducerea acestor muncitori, statul român pierde circa 130 de milioane de lei. În cazul unor întârzieri de cel puțin șase luni, pierderile bugetare ar putea ajunge la aproximativ 780 de milioane de lei.
Deși se află în competiție directă cu alte state europene în povestea forței de muncă, România nu răspunde provocării în mod pozitiv. După nereușita legată de păstrarea muncitorilor români, fără să existe politici de readucere a acestora, țara riscă să piardă și muncitorii străini.
„Este ca și cum ai avea o mașină bună în curte, dar fără plăcuțe. În loc să o înmatriculezi, o dai la fier vechi și aștepți să cumperi alta mai târziu”, a adăugat Romulus Badea
Ținând cont de cele menționate, PIFM cere autorităților din România să adopte o abordare pragmatică și să ia în calcul o lege a amnistiei pentru muncitorii străini care doresc să muncească legal aici și se află în ilegalitate din motive administrative.


















