Grupul Dental Holding, controlat de fondul de private equity Abris Capital, cumpără 3 firme din Croaţia şi Ungaria pentru a-şi consolida poziţia în regiune. Achiziția face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare în regiunea Europei Centrale şi de Est, care ar putea fi urmată de extinderea pe noi piețe, anunță compania.
Firmele achiziționate sunt Sanitaria Dental d.o.o. & SCL Logistika d.o.o. din Croaţia şi Sanitaria Kft. din Ungaria.
Grupul Dental Holding vizează extinderea regională
În total, grupul a operat 6 achiziţii în sectorul în care activează, dar compania românească operând pe piaţa de distribuţie a produselor stomatologice ţintește dezvoltarea în regiunea Europei Centrale şi de Est.
„Aceste parteneriate marchează o nouă bornă în consolidarea poziţiei de lider în CEE. Ne bucurăm să ne unim forţele cu Sanitaria Ungaria, Sanitaria Croaţia şi SCL Logistika— organizaţii a căror expertiză şi acoperire regională se aliniază perfect cu viziunea noastră (...)”, afirmă Bogdan Tufeanu, CEO al Dental Holding.
În urma noilor achiziţii, grupul va fi prezent în 5 ţări - România, Bulgaria, Grecia, Ungaria şi Croaţia - şi estimează o cifră de afaceri de peste 110 milioane de euro pentru 2025. Dental Holding distribuie produse şi echipamente stomatologice către clinici dentare şi laboratoare. E vorba de nu mai puțin de 50.000 produse ce ajung la 35.000 clienţi.
Fondul de private equity a făcut o serie de mutări importante
Fondul de private equity a făcut o primă achiziţie în 2019, preluând Dentotal de la familia Dogariu. La acel moment, afacerea de distribuţie de articole stomatologice avea o valoare sub 20 milioane de euro. Între timp, fondul a infuzat bani în dezvoltarea prin achiziţii, dar şi investiții greenfield, potrivit ZF.
„Suntem încântaţi să consolidăm prezenţa noastră în distribuţia stomatologică. Dental Holding se remarcă prin a fi o platformă solidă, cu un parcurs de creştere demonstrată, iar obiectivul nostru este să contribuim în continuare la ancorarea poziţiei sale pe piaţă prin achiziţii strategice şi investiţii greenfield”, declară Adrian Stănculescu, Partner şi Head of Romania la Abris.
2021 a venit cu achiziţia Dentatechnica, iar în 2022 a urmat achiziţia Dentstore România şi Dentstore Bulgaria. De asemenea, grupul s-a extins și în Grecia în 2024, în urma unei investiţii tip greenfield.
Fondul activează pe piaţa locală de mai mulţi ani, având în portofoliu de-a lungul anilor companii precum GreenGroup (prezent încă în portofoliu), Pehart Tec (vândut) sau Cargus (vândut). De notat că tranzacţiile Dental Holding pe pieţele din Croaţia şi Ungaria sunt supuse aprobării organismelor de reglementare.



















