România se află în prim-planul unei situații importante, întrucât Grupul Knauf, din Germania, construiește cea mai mare fabrică de ghips din Europa la Huedin, în județul Cluj. Investiția se ridică la suma colosală de 88 de milioane de euro, iar unitatea de producție va avea activitate în două schimburi.
Cea mai mare fabrică de ghips din Europa apare în România
În acest context, primarul Mircea Moroșan a oferit o declarație, potrivit Transilvania Business: „Am avut la Huedin o întâlnire oficială cu reprezentanții companiei germane și cu reprezentanți ai Guvernului României pentru a discuta următoarele etape ale proiectului de construire a fabricii de ghips Knauf în orașul nostru”.
Edilul a adăugat că proiectul reprezintă „una dintre cele mai importante investiții industriale din județul Cluj”. De ce? Pe lângă investiția de 88 de milioane de euro, el a spus că fabrica va genera „75 de locuri de muncă directe și 30 permanente indirecte”, dar și „un impact economic major asupra întregii Regiuni Nord-Vest, în special asupra comunității din Huedin”.
„Knauf a obținut autorizația de construire. Discuțiile au vizat calendarul tehnic și organizatoric pentru începerea lucrărilor. Una dintre condițiile esențiale ale acestui proiect a fost aducerea magistralei de gaz Huedin – Aghireș și construirea rețelei de distribuție.
Este o investiție pe care Primăria Huedin a finalizat-o în urmă cu doi ani și care astăzi își demonstrează importanța strategică. Fabrica Knauf va fi cea mai mare unitate de producție de ghips din Europa, cu activitate în două schimburi și cu o rețea extinsă de colaboratori locali.
Pe lângă locurile de muncă generate, proiectul va impulsiona semnificativ transportul, infrastructura și economia orașului. Lucrările sunt programate să înceapă în primăvară. Termenul estimat pentru finalizarea fabricii este de doi ani”, a mai spus Mircea Moroșan
Boom financiar în oraș
La rândul lui, consilierul local Csaba Kudor a transmis: „Fabrica modernă de ghips-carton va fi amplasată lângă depozitul de masă lemnoasă al ocolului silvic, la capătul str. Gării. Am ținut să fiu prezent pentru a afla direct toate detaliile legate de intențiile Knauf pentru orașul nostru și pentru a înțelege impactul real asupra comunității.
Investiția va crea peste 100 de locuri de muncă pentru comunitate. E un proiect de mare importanță pentru dezvoltarea economică a orașului. Am discutat pașii ce urmează pentru demararea lucrărilor de construcție și punerea în funcțiune a fabricii în cel mai scurt timp.
Programul vizitei a inclus prezentarea terenului unde va fi construită (n.r. fabrica) și a machetei tehnice, vizita la cariera de ghips din Leghia, de unde va fi asigurată materia primă, și documentarea la fabrica Knauf din Aghireșu-Fabrici, pentru a vedea procesele de producție”.
CITEȘTE ȘI: Româneasca de la Fabrica de Pulberi din Făgăraș. Combinația băieților deștepti a fost dată în vileag
O altă companie din grupul german a inaugurat o unitate de producție în județul Mureș
La întâlnirea de la Huedin au participat Adrian Garofeanu (directorul general al Knauf România), Cristian Moldovan (directorul Knauf Huedin), Arpad Bacso (director tehnic), Viorel Băltărețu (secretar de stat în Ministerul Economiei) și Florin Țifui (membru al delegației).
Sursă foto: Transilvania Business
Trebuie precizat faptul că o altă companie din grup, Knauf Insulation, a inaugurat recent cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est în Târnăveni, județul Mureș. Investiția a fost de 140 de milioane de euro, realizată pe parcursul a trei ani.
La nivel internațional, cei de la Knauf au 43.500 de angajați, diviziile lor fiind: plăci de ghips-carton, materiale de izolație, soluții pentru plafoane, componente industriale.
În 2024, germanii au raportat o cifră de afaceri de 15,6 miliarde de euro.



















