Termenul-limită este luna august a acestui an. Până atunci, trebuie să rezolvăm o serie de reforme în muncă și energie, dar și la investițiile în infrastructură. Toate acestea sunt parte din Planul Național de Redresare și Reziliență.

O treime din suma negociată prin PNRR ar putea fi pierdută
Ministrul a transmis că putem pierde aproximativ o treime din suma pe care am negociat-o, pentru PNRR. Este vorba despre reformele care au o penalizare substanțială, fiecare dintre ele valorând peste 770 de milioane de euro.
„Cam o treime din suma pe care o avem de 10 miliarde este în acest moment cu risc ridicat. Ne referim aici la reformele care au o penalizare substanţială sau sunt reformele, dacă vreţi, critice, în valoare, fiecare dintre ele, estimată de peste 770 de milioane de euro”, a spus Dragoș Pîslaru.
Cele mai importante restanțe pe care le are România
Conform datelor transmise de ministru, printre cele mai importante restanțe se numără reforma salarizării unitare, măsuri în energie, care ne-ar aduce facturi mai mici, dar și investiții în infrastructura de apă și canalizare ori în îmbunătățirea colectării taxelor. Până la termenul amintit, țara noastră trebuie să mărească ritmul implememtării pentru a putea încasa banii.
Din 2021 de când am semnat cu UE pentru PNRR, am luat 10 miliarde de euro, dintr-un total de 28 de miliarde.
Ce este PNRR și de unde vin banii
PNRR este acronimul pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. Întreaga poveste a pornit de la Uniunea Europeană, care a decis să înființeze un instrument financiar temporar – #NextGenerationEU, în valoare de 806,9 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid19 și consecințele sale economice.
Mecanism de redresare și reziliență (MRR) este pilonul principal al #NextGenerationEU și are alocat un buget total de 723,8 miliarde euro.
CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan și cele 5 direcții strategice pentru reglarea prețurilor la energie
Care este scopul mecanismului
Scopul Mecanismului de Redresare și Reziliență, prin care funcționează PNRR, este de a oferi sprijin pentru investiții și reforme esențiale în vederea redresării sustenabile și pentru ameliorarea rezilienței economice și sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiții, economiile și societățile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile tranzițiilor verzi și digitale.
Din cele 806,9 miliarde de euro destinate „Next Generation EU”, Comisia Europeană a alocat 723,8 miliarde de euro instrumentului temporar MRR în vederea finanțării planurilor de redresare și reziliență pe care le elaborează statele membre UE.
Bugetul MRR este constituit din:
A. granturi în valoare de până la 338 miliarde euro
B. împrumuturi de până la 385,8 miliarde euro
CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan strigă noii șefi de la DIICOT, DNA, PICC. Scandal după numiri













