sursa foto:  graiul.ro

România NU mai are nicio doză de imunoglobulină! Cât costă UNA

Criză de imunoglobulină în România! În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a dezvăluit, marți, că în țara noastră nu se mai găsește nici măcar o doză de imunoglobulină.

Pintea a afirmat că sunt sute de pacienţi afectaţi şi că singura soluţie în acest moment era declanşarea mecanismului de protecţie civilă, prin solicitarea ajutorului ţărilor UE şi NATO pentru criza imunoglobulinei. Ea a spus că deja există un răspuns de la un stat membru, cu care s-a luat legătura.

„În acest moment nu mai avem nicio doză de imunoglobulină, sunt pacienti care aşteaptă de multă vreme acest tratament. Deşi aveam promisiune de la furnizori pentru luna martie, aceasta nu poate fi onorată, iar luna aprilie este prea îndepărtată. Prim-ministrul ne-a dat acceptul pentru declanşarea acestui.mecanism”, a afirmat Pintea, potrivit News.ro.

Ea a precizat, răspunzând unei întrebări, că sunt sute de pacienţi afectaţi.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că există deja un răspuns de la Crucea Roşie din Austria, iar autorităţile române au mai cerut informaţii.

„Secretarul de stat Raed Arafat, fiind la Bruxelles, a transmis această cerere şi statelor membre NATO. Anual, ţara noastră are nevoie de 956 de kilograme de imunoglobuline necesară persoanelor cu boli rare, necesar care anul trecut, de exemplu, nu a fost asigurat”, a mai spus ministrul.

Întrebată în cât timp ar trebui primite dozele, Sorina Pintea a spus că termenele pentru trimiterea imunoglobulinei nu sunt foarte lungi şi că autorităţile române au solicitat 10.000 de doze, pentru două luni.

Prețul unei de doze de imunoglobulină este de circa 100 de euro, iar în țara noastră sunt necesare, lunar, aproximativ 5.000 de doze.

Vezi și Gigantul Telekom ne-a dezvăluit TOTUL! Din ce motiv au fost clienții în „BEZNĂ TOTALĂ” luni

Guvernul Dăncilă s-a pus pe capul preoților: Ce amenzi riscă, dacă mai fac asta

CAPĂT de linie! Ce cunoscută bancă DISPARE din România

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare