România nu renunță la visul lui Nicolae Ceaușescu. București ar putea deveni port dacă proiectul prinde viață

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 11-02-2026 08:13

Actualizat: 11-02-2026 08:27

Article thumbnail

Sursă foto: economica.net

Canalul Dunăre-București este unul dintre proiectele la care a visat Nicolae Ceaușescu în urmă cu patru decenii, dar care nu a mai fost realizat. Ideea a revenit însă în atenția autorităților statului, astfel că au fost demarate demersuri în acest sens. Totuși, planurile au fost, din nou, amânate, fără un termen previzibil pentru reluarea lucrărilor.

În urmă cu patru decenii, canalul Dunăre-București a fost demarat la dorința lui Nicolae Ceaușescu, însă proiectul nu a mai fost realizat. Totuși, acest proiect ambițios a revenit în atenția autorităților statului, care au demarat demersuri în acest sens.

Proiectul canalul Dunăre-București a fost, din nou, amânat

Proiectul canalului Dunăre-București a fost însă amânat, din nou, fără un termen previzibil pentru reluarea lucrărilor demarate oficial acum aproximativ patru decenii. Conducerea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, titularul de proiect a anunțat recent care este stadiul procedurilor și a făcut o estimare a costurilor pe care le presupune proiectul menit să conecteze Capitala la ruta fluvială de transport european.

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CNACN), aflată sub aripa Ministerului Transporturilor, titularul proiectului, derulează în prezent revizuirea studiului de fezabilitate, a cărui finalizare depinde de acordul de mediu.

„Revizuirea studiului de fezabilitate este în derulare. La data prezentei, termenul de finalizare a fost decalat pentru sfârșitul anului 2026, fiind condiționat, în principal, de obținerea autorizației de gospodărire a apelor și finalizarea procedurii pentru emiterea acordului de mediu”, se arată în răspunsul pentru Mediafax semnat de directorul general, Florin Goidea, directorul executiv al Direcției juridic comercial, Diana Niculescu, și șeful departamentului comercial, Simona Ștolea.

Se pare că suma achitată pentru proiectul „Reactualizare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe” ( Etapa II) a fost de 48.000 de lei în 2025, care se regăsește în execuția bugetară pe anul trecut.

Ce etape urmează

Potrivit conducerii CNACN, după finalizarea studiului de fezabilitate este necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, concomitent cu aprobarea culoarului de expropriere.

„Nu suntem în măsură să furnizăm în acest moment o dată estimată pentru reluarea lucrărilor, din considerentele menționate, dar putem să precizăm că în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030, al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii este inclus la sectorul Căi navigabile – finalizarea canalului Dunăre Bucureşti- cale navigabilă Argeş”, se arată în răspunsul transmis.

Având în vedere că revizuirea studiului de fezabilitate este în derulare, nu a fost stabilită încă durata pentru proiectarea și executarea lucrărilor.

„După obținerea tuturor avizelor solicitate prin certificatele de urbanism, în funcție de constrângerile impuse de instituțiile emitente, se va stabili durata necesară pentru proiectarea şi executarea lucrărilor. Având în vedere anvergura investiției se va analiza împreună cu proiectantul, prezentarea unui plan de implementare astfel încât durata necesară finalizării investiției să fie cât mai mică. Menționam că, studiul de fezabilitate, elaborat la nivelul anului 2012, prevedea o perioadă de 5 ani – 60 luni – pentru lucrările necesare finalizării investiției”, a precizat conducerea CNACN.

(CITEȘTE ȘI: Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat)

Ce costuri suplimentare ar putea să apară

Valoarea investiției, estimată în studiul de fezabilitate elaborat acum 14 ani, este așteptată să crească semnificativ, conform declarațiilor oficiale.

În prezent, având în vedere faptul că revizuirea studiului de fezabilitate este în derulare şi mai sunt de obținut o serie de avize și de efectuat evaluări cu impact direct asupra valorii devizului general al investiției, şi care pot conduce la modificări ale soluției tehnice propuse, la data prezentei nu s-a stabilit o valoare finală a costurilor.

„Menționăm că, valoarea investiției, așa cum reiese din studiu de fezabilitate elaborat la nivelul anului 2012, inclusiv costul echipamentelor pentru cele 6 centrale hidroelectrice, este de cca. 1,38 miliarde euro fără TVA (respectiv 1,70 miliarde euro cu TVA 19%) prețuri 2012. (1 euro = 4,3970 lei la 30.04.2012). Din evaluarea costurilor, este estimată o dublare a valorii investiției, având în vedere gradul ridicat de deteriorare a lucrărilor hidrotehnice efectuate până în prezent”, se mai arată în răspunsul CNACN.

(NU RATA: Noul tertip marca CCR. Un judecător a intrat în concediu paternal chiar înaintea ședinței în care trebuie să se ia o decizie în privința legii pensiilor magistraților)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri