Una dintre cele mai fascinante descoperiri preistorice din Europa se află în județul Timiș și ar putea deveni cel mai important obiectiv turistic arheologic al țării. În același timp, ar putea revigora turismul național. Monumentul arheologic de la Iarcuri-Cornești este unic în repertoriul fortificațiilor preistorice din Europa, fiind considerat cea mai mare fortificație de epoca bronzului a bătrânului continent.
Timișul este tărâmul care găzduiește una dintre cele mai interesante descoperiri arheologice din Europa: fortificația preistorică de la Cornești-Iarcuri.
Cea mai mare construcție de Epoca Bronzului de pe continentul european
De reținut că obiectivul este cea mai mare construcție de Epoca Bronzului de pe bătrânul continent. Aflat la doar 20 de kilometri de Timișoara, situl se întinde pe o suprafață extrem de vastă, de 1.765 hectare, fiind compus din 4 valuri de pământ concentrice, însumând o lungime totală de peste 33 de kilometri.
Fortificația, construită în a doua jumătate a mileniului II a.Chr. de comunitățile culturii Cruceni-Belegiš, a fost descoperită încă din secolul al 18-lea. Totuși, cercetările sistematice au fost reluate abia în anul 2007, scrie ziare.com. Proiectul este derulat de un colectiv internațional de arheologi și susținut de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu universități din Germania.
CITEȘTE ȘI: Satele din Munții Apuseni unde timpul s-a oprit și oamenii trăiesc fără curent electric
Se fac demersuri hotărâte pentru punerea în valoare a sitului
Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a pus lupa atras asupra imensului potențial al acestui sit arheologic. Mai mult, oficialul a anunțat măsuri concrete pentru punerea lui în valoare așa cum merită.
„Timișul are un monument arheologic cu un potențial spectaculos. Fortificațiile preistorice din Epoca Bronzului de la Iarcuri-Cornești sunt cele mai mari din Europa. Situl arheologic este la 20 de km de Timișoara, având și descărcare de pe autostradă la Orțișoara.
Orice perspectivă de cercetare și punere în valoare ține, în schimb, de finanțare. Chiar de aceea, clasarea sitului în Lista Monumentelor Istorice este esențială pentru dezvoltarea proiectului.
Am ridicat subiectul în Colegiul Prefectural și am convenit să impulsionăm procedura, context în care, în zilele următoare, ne vom pune cu toții la masă – Muzeul Național al Banatului, Prefectura, Direcția de Cultură, Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară – pentru a stabili o foaie de parcurs.
Subiectul e încă în faza incipientă, dar ar putea să aibă un impact semnificativ în dezvoltarea turismului din Timiș”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Fortificație unică prin complexitatea sistemului defensiv
Fortificația este unică nu doar prin dimensiuni, ci și prin complexitatea sistemului defensiv și a organizării interne. Scanările LiDAR și cercetările geomagnetice au probat structuri locuite și urme de viață cotidiană din Epoca Bronzului, eneolitic și prima epocă a fierului. Această perspectivă oferă oportunități extraordinare pentru turism educațional și științific.
Autoritățile locale speră că, prin includerea sitului în Lista Monumentelor Istorice și atragerea unor importante surse de finanțare, Cornești-Iarcuri să devină un pol cheie de interes turistic și cultural național, ba chiar și european.



















