România se află în partea de sus a listei care cuprinde cei mai mari beneficiari de fonduri europene, în timp ce Germania a rămas cel mai important contribuabil net al UE în 2024, în pofida crizei economice actuale, deși plățile sale au scăzut dramatic față de anii precedenți, conform unui studiu realizat de Institutul Economic German IW, consultat de Reuters.
Anul trecut, cea mai puternică economie europeană a plătit cu 13,1 miliarde de euro mai mult decât a primit. Chiar și așa, slăbirea economiei Germaniei e pronunțată. Plățile nete se află în scădere.
România, în TOP 3 cei mai mari beneficiari de fonduri europene
Franța s-a clasat pe poziția secundă, cu plăți nete de 4,8 miliarde de euro, urmată de Italia, cu 1,6 miliarde de euro.
În povestea celor mai mari beneficiari de fonduri europene, Grecia se află pe locul #1, cu 3,5 miliarde de euro, urmată de Polonia, cu 2,9 miliarde de euro, și de România, cu 2,7 miliarde de euro.
Pe cap de locuitor, cetățenii din Germania au plătit în jur de 157 de euro net către UE, cea mai mare sumă, ei fiind urmați de irlandezi – 130 de euro.
TE-AR PUTEA INTERESA: Mișcarea Băncii Transilvania face ravagii. Cea mai importantă bancă românească atrage din ce în ce mai mulți clienți
Comisia Europeană a suspendat procedura de deficit excesiv
Următorul aspect trebuie notat: Comisia Europeană a suspendat temporar procedura de deficit excesiv pentru România și alte opt state. Concret, asta presupune că fondurile europene nu vor fi blocate. Totuși, procedura rămâne deschisă. Evoluția acesteia depinde de lucrurile care se vor întâmpla în continuare în România.
Anunțul Comisiei Europene a fost urmat de o reacție din partea premierului Ilie Bolojan. Prim-ministrul României a susținut că decizia confirmă eficiența măsurilor adoptate în ultimele luni.
Pentru Guvern, evitarea blocării fondurilor europene este crucială, întrucât țara noastră trece printr-o perioadă în care investițiile publice depind în mare parte de finanțarea externă.
România a încheiat anul trecut cu un deficit ESA (standardul UE) de 9,3%, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Comisia va reevalua situația în 2026, atunci când datele referitoare la execuția bugetară pentru 2025 vor fi disponibile.














