Patru din zece români nu au cont bancar. Astfel, suntem pe ultimele locuri în Europa la nivel de incluziune financiară, a transmis Adina Călin, director produse și servicii la CEC Bank.
Adina Călin a amintit că există „în momentul de față este în discuție o lege, la nivelul Parlamentului, pentru a exista obligativitatea de a avea un cont cu servicii de bază, adică un cont cu card, fără comisioane, astfel încât fiecare dintre cetățenii României să-și poată deschidă acest cont. Această lege a existat și înainte, acum doar aduce niște modificări. Acum există un pachet cu servicii de bază care este destinat persoanelor vulnerabile, care au venituri în jur de 700 lei. Nu există niciun fel de comision, însă nu există nici obligativitatea deschiderii unui cont. Asta ar aduce legea nouă”. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului realizat de Mihai Morar.
Un nou proiect de lege propus spre adoptare în Camera Deputaților are ca scop reducerea operațiunilor cu numerar în cadrul companiilor. Acest lucru se va realiza prin implementarea unor reglementări specifice, cum ar fi interzicerea plății salariilor în numerar și impunerea unei modalități de plată fără numerar comercianților.
În cazul plății salariilor, proiectul de lege nu specifică exact modul în care acestea vor fi efectuate, menționând doar că trebuie să se utilizeze o metodă fără numerar. În principiu, aceasta ar însemna plata prin intermediul băncilor.
În prezent, angajatorii pot plăti salariile fie prin virament în conturile bancare ale salariaților, fie prin numerar, scrie dcnews.ro
România, pe ultimele locuri în Europa! Patru din zece români nu au cont bancar
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 octombrie 2026: Previziuni pentru toate zodiile

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octHoroscop
Horoscop financiar 17 octombrie: Oportunități pentru toate zodiile

16 octEconomie
Curs valutar BNR 16 octombrie 2026: euro și dolarul cresc

16 octActual



