România plăteşte pensii mai mari decât sumele pe care le poate aduna din economie. Soluțiile sugerate de specialişti pentru ca sistemul să nu intre în colaps

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 18-04-2025 19:34

Article thumbnail

Sursă foto: -

Guvernul a recalculat pensiile românilor la data de 1 septembrie 2024, dar acest proces nu s-a finalizat încă. Oamenii cărora le-au întârziat deciziile vor primi banii retroactiv.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a punctat că dificultățile provin în special din volumul uriaș de dosare și din necesitatea dezvoltării unor module informatice dedicate fiecărei categorii de pensionari.

Citiţi şi: Bani în plus la pensie în luna mai! CNPP a făcut anunțul mult-așteptat de mii de seniori din România, li se face dreptate

Majorarea pensiilor, fără un fundament real?

Economiştii au tras de mult timp un semnal de alarmă, iar specialiştii au rămas ferm pe poziţii: România nu-şi permite aceste majorări de pensii.

"Recalcularea pensiilor este un fiasco financiar pentru statul român, pentru că nu are fundamente economice. Noi nu am avut, din păcate, banii pentru a crește pensiile și a le recalcula, așa cum am propus prin legea votată la sfârșitul anului trecut”, a declarat economistul Adrian Negrescu. Practic, acesta atenționează că sistemul de pensii ar putea intra în colaps, din cauză că nu sunt bani la buget.

"În momentul de față, plătim pensii în valoare de 170.000 de miliarde de lei, dar din economie adunăm doar 120.000 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că avem un deficit de aproape 10 miliarde de euro.

Va fi o misiune aproape imposibilă să plătești pensiile în România dacă autoritățile nu vor reduce taxele pe muncă și nu vor stimula crearea de locuri de muncă. Pensiile sunt plătite din contribuțiile salariale ale românilor”, a mai zis Negrescu.

Citiţi şi: Schimbare la fondul de pensii din România! Sunt vizați toți cei care au bani la pilonul 2 și 3, ce se întâmplă cu asigurarea bătrâneții lor

Pensii aproape dublate în agricultură

Daniel Baciu a mai transmis că pensiile a 130.000 de români din sistemul agricol vor fi majorate, în urma procesului de recalculare. Un exemplu oferit este cel al unui pensionar din agricultură care primea anterior indemnizația socială de 1.281 de lei. După recalculare, pensia acestuia va crește la 2.217 lei pe lună.

Până în acest moment, aproximativ 90% dintre dosarele celor 130.000 de pensionari din agricultură au fost deja recalculate.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri