România riscă să rămână cu o „brumă de bani”, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în condițiile în care Comisia Europeană a suspendat parţial plata pentru Cererea de plată 3. Eșecurile statului ne pot lăsa fără 1,76 de miliarde de euro din PNRR.
Pentru că nu au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite parţial şase jaloane, plata pentru Cererea de plată 3 a fost parțial suspendată de CE.
Posibila pierdere a 1,76 de miliarde de euro ar lăsa România cu o „brumă de bani”, a punctat Marcel Boloș.
Te-ar putea interesa și: Bugetul României, publicat în miez de noapte de Ministerul Finanțelor. După luni de așteptare, cetățenii află pe ce se vor duce banii țării în anul 2025
De ce riscă România să piardă 1,76 de miliarde de euro din PNRR
Sunt probleme în ceea ce privește guvernanţa corporativă a companiilor din sectorul energetic, selectarea conducerii Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), cel privind pensiile speciale, sau organizarea licitaţiilor pentru proiecte de infrastructură.
„Am avut progrese pentru ceea ce înseamnă selectarea conducerii AMEPIP, respectiv a Autorităţii de management pentru guvernanţa corporaţiilor de stat, în sensul în care anunţul pentru selectarea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii a fost lansat.
Pentru acest jalon avem suspendate de Comisie (Comisia Europeană n.r.) 400 de milioane de euro şi cred eu că pe linia aceasta a reluării procedurii şi a dovezii că procedura este în curs şi urmează a fi finalizată va fi o informaţie importantă pentru Comisie, astfel încât să mai reducem din valoarea cererii de plată care a fost suspendată”, explicat Boloș, potrivit Agerpres.
S-a suspendat, de asemenea, și suma de 300 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor din sectorul energetic.
„Aici discutăm de cel puţin trei companii importante: Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, pentru care urmează să definitivăm cu Comisia Europeană, care va avea vizită în perioada 10-14 februarie, modalitatea prin care să înaintăm pe îndeplinirea jalonului, fie prin reluarea procedurilor la aceste companii sau înlocuirea unor membri ai Consiliului de Administraţie, pentru ca să facem dovada îndeplinirii jalonului.”
Ministrul a transmis că următoarea cerere de plată va fi depusă în iunie-iulie, având o valoare de 2,7 miliarde euro.
Te-ar putea interesa și: Alba-neagra cu indexarea pensiilor. S-au găsit bani, însă nu ajung la toți pensionarii. Două scenarii posibile

















