România scapă de suspendarea fondurilor UE. Cum s-a ajuns în punctul în care măsura de deficit excesiv să fie pusă pe hold

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 25-11-2025 17:00

Actualizat: 25-11-2025 17:04

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Ținând cont de faptul că România a adoptat măsuri potrivite în ecuația redresării stabilității finanțelor publice, Comisia Europeană (CE) nu va propune, în această etapă, suspendarea de fonduri UE destinate țării noastre, iar procedura de deficit excesiv, deschisă încă din urmă cu cinci ani pentru încălcarea regulilor de deficit bugetar, va fi pusă în așteptare.

Totuși, aceasta rămâne deschisă. Evoluția procedurii de deficit excesiv depinde de lucrurile care se vor întâmpla în continuare în România.

Comisia Europeană a iertat România. Procedura de deficit excesiv, în așteptare

Țara noastră a încheiat anul precedent cu un deficit ESA (standardul Uniunii Europene) de 9,3%, cel mai ridicat din UE. Guvernul din prima jumătate a anului a evitat să ia măsuri pentru stabilizarea finanțelor statului, fiind vorba, în principiu, despre majorări de taxe, din cauza alegerilor prezidențiale.

Executivul condus de către Ilie Bolojan a trecut destul de repede la adoptarea unor măsuri ferme, care au condus către recâștigarea încrederii piețelor financiare, acestea fiind considerate optime pentru repunerea finanțelor pe un drum stabil.

Suspendarea procedurii de deficit excesiv presupune că nu vor fi luate alte măsuri procedurale în această etapă, dar și că procedura în curs rămâne deschisă – deficitul nu a fost redus în mod durabil sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB).

Situația va fi reevaluată de Comisia Europeană în primăvara anului 2026, atunci când datele referitoare la execuția bugetară pentru 2025 vor fi disponibile.

VEZI ȘI: FOTO. Găurile negre ale planetei. Două țări dețin mai bine de jumătate din datoria publică globală! Care este contribuția României în această ecuație de 111 trilioane de dolari

Ce a transmis CE la mijlocul lunii curente

La jumătatea lunii noiembrie, în cadrul pachetului de prognoze macroeconomice din toamnă, Comisia Europeană a venit cu estimări aspre în privința creșterii economiei României în 2025 și în 2026, ținând cont de diminuarea consumului privat și public.

Economia țării noastre e preconizată să se ridice cu 0,7% în acest an, prin comparație cu un avans de 1,4% estimat în primăvară.

Pentru 2026, CE prognozează o creștere cu 1,1%, și ea revizuită la jumătate, de la o creștere cu 2,2% anticipată anterior.

Deficitul bugetar e așteptat să fie redus de la 9,3% din PIB în 2024 la 8,4% din PIB în 2025 și la 6,2% din PIB în 2026, pe fondul măsurilor de ajustare fiscală.

TE-AR PUTEA INTERESA: Google, în vizorul Ursulei von der Leyen! Americanii au zile grele pe „bătrânul continent”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri