Aderarea României la spaţiul Schengen figurează pe agenda de lucru a preşedinţiei suedeze a Uniunii Europene, a transmis vineri premierul Nicolae Ciucă.
"Am discutat. Ieri am fost la Ambasada Suediei, care asigură preşedinţia UE. Avem confirmarea certă că aderarea la Schengen se află pe agenda de lucru a preşedinţiei suedeze", a afirmat Ciucă la Antena 3 CNN.
El a arătat şi că "se discută la nivel de experţi tehnic cu partea austriacă, cu toţi cei care pot să contribuie şi să ne sprijine" în acest demers.
Nicolae Ciucă a avut, joi, o întrevedere cu ambasadorii statelor UE acreditaţi în România, la Ambasada Suediei la Bucureşti, în contextul deţinerii de către această ţară a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, transmite AGERPRES
România se află tot mai aproape de spațiul Schengen! Nicolae Ciucă: Aderarea se află pe agenda de lucru a președinției suedeze
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



