România se pregăteşte să intre în zodia grevelor, după ce Guvernul a aprobat proiectul de lege cu măsurile fiscale de austeritate

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 04-07-2025 14:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Foarte multe categorii sociale din România resping măsurile de austeritate cu care a venit Guvernul Ilie Bolojan. De altfel, vineri, noul cabinet de la Palatul Victoria a adoptat proiectul de lege care cuprinde măsurile de austeritate.

Proiectul de lege a primit, vineri dimineață, aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social (CES), pe motiv că măsurile vor avea „un impact social și economic negativ asupra întregii societăți care va resimți efecte similare perioadei anilor 2010.”

Consiliul Economic și Social a transmis Guvernului că aceste măsuri ar fi trebuit luate „etapizat”, pe o perioadă mai mare de timp.

Citiţi şi: Bugetari, vi se pregătește ceva! Planul urzit în taină de Guvern eclipsează toate măsurile de austeritate anunțate până acum

Bugetarii şi alte categorii profesionale se pregătesc de grevă

Sindicatele strâng semnături pentru grevă generală, care s-ar declanşa în toamnă, când românii vor resimţi primele efecte financiare ale austerităţii.

„Din punct de vedere al grevei generale am început procedura de strângere de semnături. Există o procedură pe care trebuie să o respectăm ca atare. Este o chestiune de calendar. Tehnic, aceia cărora li s-a tăiat sporul de condiţii vătămătoare acum sunt revoltaţi şi acţionează în stradă.

Considerăm că explozia maximală va fi probabil la începutul lui septembrie pentru că se vor acumula mai multe efecte financiare. Unul dintre efecte se va vedea la începutul lui august, acela privind creşterea preţului la energie electrică şi care va avea ca impact creşterea tuturor preţurilor, în principal a preţurilor de consum.

Al doilea efect va fi chiar actul normativ (privind măsurile de austeritate - n.r.) pe care, luni, îşi asumă Guvernul răspunderea, care va creşte TVA şi care va avea ca efect tot creşterea preţurilor.

Marea majoritate a populaţiei, care va suporta greu acest impact, va ieşi în stradă şi iar manifestările respective vor fi mai violente", a declarat liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Măsurile, adoptate prin asumarea Guvernului

Pachetul de măsuri fiscale va fi aprobat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament într-o ședință care va avea loc luni sau marţi. Sâmbătă și duminică, parlamentarii pot depunde amendamente la proiect.

În termen de 3 zile de la asumarea răspunderii, opoziția poate depune moțiune de cenzură. În cazul în care moțiunea de cenzură este adoptată, Guvernul este demis și proiectul sau programul este considerat respins. Dacă nu, proiectul intră în vigoare.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri